Jucătorii și componenții staffurilor tehnice și administrative ale cluburilor de fotbal Dinamo și FCSB s-au recules, joi, la sicriul lui Mircea Lucescu aflat încă de miercuri la Arena Națională din Capitală.
Fotbaliștii dinamoviști, conduși de președintele Andrei Nicolescu și antrenorul principal Zeljko Kopic, au depus o coroană cu flori în culorile alb-roșu. Ei au trecut prin fața catafalcului depus la Tribuna Oficială a celui mai mare stadion din țară și au transmis condoleanțe familiei fostului selecționer.
La ieșire, antrenorul Zeljko Kopic a declarat că Mircea Lucescu a fost mereu alături de clubul Dinamo în momentele dificile.
‘Este o pierdere mare pentru poporul român. Mircea Lucescu a fost un om extrem de important în istoria fotbalului internațional, nu doar românesc. A trăit întreaga viață în fotbal, iar de ceea performanțele pe care a reușit să le atingă sunt cu adevărat extraordinare. L-am întâlnit de câteva ori și a fost o onoare de fiecare dată. A fost o persoană fantastică, o persoană conectată mereu la ceea ce înseamnă Dinamo. În momentele dificile a fost alături de noi și ne-a dat din energia sa. Transmit condoleanțe familiei din partea mea, a jucătorilor și a tuturor celor din club’, a spus Kopic.
Jucătorii echipei FCSB au ajuns la Arena Națională însoțiți de antrenorul Mirel Rădoi, președintele Valeriu Argăseală și președintele Consiliului de Administrație, Mihai Stoica. Ei au aprins lumânări la intrarea în stadion, iar ulterior s-au recules pentru câteva minute la căpătâiul fostului selecționer al echipei naționale.
Tot joi, componenții formației Dunărea Călărași, care activează în prezent în Liga a III-a, i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională din Capitală.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer al echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, este depus de miercuri la Arena Națională, suporterii și iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până în această seară la ora 20:00.
Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost așezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naționale. La căpătâiul fostului selecționer a fost așezată o fotografie a acestuia și o coroană albă de flori, iar în stânga și dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.
Conform programului anunțat de Federația Română de Fotbal, ceremoniile funerare se vor desfășura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate și protocol.
Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreție și solemnitate, cu evenimente desfășurate în două locații. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie și invitații apropiați. Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.
Conform dorinței familiei, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiați.
Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marți, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgență București a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.
Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie.
Lucescu nu a făcut deplasare cu naționala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marți cu 0-2.
Federația Română de Fotbal a anunțat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al echipei naționale a României.
Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, în urma căreia reprezentativa a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanțul său pe banca naționalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal și 6 înfrângeri.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO


