Fotbal: Deja cu interdicţie de recrutare de jucători, clubul Botafogo are acum interdicţie de a vinde fotbalişti

Justiţia braziliană a hotărât joi interzicerea vânzării jucătorilor şi a activelor clubului Botafogo, deţinut împreună cu Olympique Lyon şi Molenbeek de către conglomeratul Eagle Football Holdings Bidco, care miercuri l-a revocat pe omul de afaceri american John Textor din funcţia de director.

„Având în vedere informaţiile din presă privind negocierea precipitată a jucătorilor, ordon, cu titlu conservator, suspendarea tuturor actelor legate de vânzarea şi negocierea activelor şi a oricărui alt act cu implicaţii economice”, se stipulează în decizia unui judecător al tribunalului din Rio de Janeiro consultată de AFP.

Judecătorul a dispus ca John Textor, directorul clubului Botafogo, să informeze în termen de 48 de ore „dacă a realizat, dacă intenţionează să realizeze sau dacă este în curs de realizare” negocieri privind activele sau distribuirea dividendelor.

Campioană în 2024 a Braziliei şi în Copa Libertadores, Botafogo este, din 31 decembrie, afectată de o interdicţie de recrutare din partea FIFA din cauza unei datorii legate de transferul internaţionalului argentinian Thiago Almada, care joacă în prezent la Atlético Madrid.

Acţiunile clubului din Rio sunt îngheţate din 31 iulie anul trecut printr-o hotărâre judecătorească.

Peste 80 de comercianţi de bijuterii au fost controlaţi de ANPC / Echipele de control au descoperit că lipseau mijloacele de cântărire, nu erau afişate preţurile bijuteriilor şi era îngrădit nejustificat dreptul la retur

Zelenski îi transmite lui Putin, după ce Kremlinul îl invitase la Moscova pentru negocieri: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăzneşti”