Fotbalistul român Dorin Rotariu a marcat golul victoriei pentru Ankaragucu, în victoria cu scorul de 3-2 pe terenul echipei Boluspor, duminică, în etapa a 15-a a ligii a doua din Turcia.
Oaspeţii au avut 2-0, prin golurile marcate de Kevin Varga (ex-Sepsi OSK), în min. 3, şi Renaldo Cehpas (29), dar Boluspor a reuşit egalarea graţie golurilor semnate de Husamettin Yener (35) şi Jefferson (ex-Petrolul), în min. 52, din penalty.
Rotariu, intrat pe teren în min. 86, a înscris golul victoriei în min. 90+3.
Dorin Rotariu are 3 goluri marcate în 9 partide în acest sezon.
Clasament
1. Kocaelispor 32 puncte
2. Bandirmaspor 31
3. Erzurumspor 28
4. Karagumruk 27
5. Keciorengucu 24
6. Ankaragucu 23
…
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)