FC Barcelona a fost învinsă în extremis pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de formaţia Atletico Madrid, sâmbătă seara, în derby-ul etapei a 18-a a campionatului de fotbal al Spaniei, care a avut ca miză fotoliul de lider al clasamentului.
Catalanii au deschis scorul după o jumătate de oră de joc, prin Pedri, însă Atletico a restabilit egalitatea în repriza secundă, prin campionul mondial argentinian Rodrigo De Paul (60), iar apoi a dat lovitura pe Stadionul Olimpic din Montjuic prin atacantul norvegian Alexander Sorloth, care a înscris golul victoriei în cel de-al şaselea minut al timpului adiţional.
Elevii antrenorului Diego Simeone au acumulat 41 de puncte în urma acestui prim succes obţinut pe terenul Barcelonei din 2006, distanându-se la trei lungimi de rivala lor catalană.
Atletico îşi continuă astfel seria sa excepţională, ajungând la douăsprezece victorii consecutive în toate competiţiile, şapte dintre ele în La Liga.
FC Barcelona a înregistrat, în schimb, al doilea eşec consecutiv pe teren propriu, după cel suferit în faţa nou promovatei Leganes (0-1), în urmă cu o săptămână, şi îşi continuă astfel contraperformanţele în campionat, unde a obţinut o singură victorie în ultimele sale şapte meciuri.
Echipa antrenată de Hanski Flick a rămas pe locul secund, cu 38 de puncte, dar este ameninţată de marea rivală Real Madrid (37 de puncte), care are două meciuri mai puţin disputate, iar duminică va primi vizita formaţiei Sevilla FC.
Rezultate:
Vineri
Girona – Valladolid 3-0
Au marcat: D. Lopez (31), Ruiz (39), Arnaut Danjuma (81).
Sâmbătă
Getafe – Mallorca 0-1
A marcat: Larin (53 – penalty).
Celta Vigo – Real Sociedad 2-0
A marcat: Duran (40, 45+1).
Osasuna Pamplona – Athletic Bilbao 1-2
Au marcat: Torro (25), respectiv Guruzeta (31), Berenguer (74).
FC Barcelona – Atletico Madrid 1-2
Au marcat: Pedri (30), respectiv De Paul (60), Sorloth (90+6).
Duminică sunt programate meciurile Valencia CF – Deportivo Alaves, Real Madrid – Sevilla FC, Las Palmas – Espanyol Barcelona, Leganes – Villarreal şi Betis Sevilla – Rayo Vallecano.
Clasament:
1. Atletico Madrid 41 puncte
2. FC Barcelona 38
3. Real Madrid 37
4. Athletic Bilbao 36
5. Mallorca 30
6. Villarreal 27
7. Real Sociedad 25
…
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)