Fotbal: Foşti oficiali chinezi, condamnaţi la închisoare pentru corupţie

China a condamnat, miercuri, doi foşti oficiali de rang înalt la pedepse cu închisoarea pentru corupţie, potrivit unui comunicat al tribunalului din provincia Hubei, în contextul unei vaste campanii anticorupţie în fotbalul chinez, relatează AFP.

Liu Yi, fost secretar general al Asociaţiei chineze de fotbal (CFA), a fost condamnat la unsprezece ani de închisoare şi amendat cu 3,6 milioane de yuani (472 000 de euro) pentru „luare de mită”.

De asemenea, un alt tribunal din Hubei a anunţat că Tan Hai, fostul şef al biroului de gestionare a arbitrilor CFA, a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare şi la plata unei amenzi de 200.000 de yuani (26.000 de euro). „Bunurile obţinute de acesta vor fi confiscate în conformitate cu legea şi predate trezoreriei publice”, a precizat justiţia.

Într-un alt anunţ judiciar de marţi, Qi Jun, fostul director de planificare strategică al CFA, a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi o amendă de 600.000 de yuani (78.700 de euro) pentru corupţie.

Preşedintele chinez Xi Jinping a dus o campanie agresivă împotriva corupţiei oficiale de când a venit la putere, în urmă cu mai bine de zece ani. Unii laudă efectele acestei campanii, dar alţii cred că aceasta este folosită şi pentru a elimina potenţiali adversari politici. Autorităţile au început să vizeze înalţi oficiali din fotbal la sfârşitul anului 2022, ca parte a unei acţiuni mai ample de reprimare a sectorului sportiv.

Fostul preşedinte al CFA Chen Xuyuan a fost condamnat la închisoare pe viaţă în martie pentru acceptarea de mită. Fostul antrenor al echipei naţionale şi mijlocaş din Premier League Li Tie, care a fost pus sub acuzare în august 2023, a pledat de asemenea vinovat, în martie, pentru aceeaşi acuzaţie.

Preşedintele chinez Xi Jinping, care se descrie drept un fan al fotbalului, doreşte ca China să organizeze şi să câştige într-o zi Cupa Mondială. Dar mai este încă mult până departe: echipa chineză este clasată pe locul 90 în lume în clasamentul FIFA.

Fotbal: Foşti oficiali chinezi, condamnaţi la închisoare pentru corupţie

Fotbal: PSG ‘nu a făcut un meci mai bun decât cu Atletico sau PSV’ (Luis Enrique)