Fotbal: Fostul fundaş dreapta al echipei naţionale a Angliei, Kieran Trippier, va părăsi Newcastle la finalul sezonului

Fostul fundaş dreapta al echipei naţionale a Angliei, Kieran Trippier (35 de ani), va părăsi Newcastle la expirarea contractului său în luna iunie, după patru ani şi jumătate petrecuţi la club.

Fostul jucător al echipei Tottenham (2015-2019) şi al echipei Atlético Madrid (2019-2022) a jucat un rol cheie în campania echipei Magpies din Cupa Ligii din sezonul trecut, care a permis clubului să câştige primul său trofeu naţional în 70 de ani.

„Aici m-am simţit cel mai mult ca acasă. E emoţionant… O să-mi lipsiţi cu toţii, dar câştigarea unui trofeu alături de voi a fost cu adevărat ceva special, cel mai frumos moment din cariera mea”, a declarat Trippier în comunicat.

„Încă de la sosirea sa, a contribuit la stabilirea unor standarde care au schimbat traiectoria clubului”, l-a lăudat antrenorul echipei Newcastle, Eddie Howe.

viewscnt

Maramureş: Bărbat rănit în timp ce se afla la pescuit, recuperat de către salvamontişti cu ajutorul unei tiroliene improvizate. Salvatorii au recurs la această soluţie pentru evacuarea rapidă a victimei din zona accidentată în care se afla – VIDEO

Doi urmăriţi internaţional, aduşi în ţară de poliţişti