Fotbal: Gary O’Neil a preluat conducerea tehnică a echipei Strasbourg

RC Strasbourg l-a numit pe fostul tehnician al echipei Wolverhampton Wanderers, Gary O’Neil, în funcţia de antrenor principal. O’Neil îi urmează în funcţie lui Liam Rosenior, care a plecat la Chelsea, a anunţat miercuri clubul din Ligue 1.

O’Neil nu avea un angajament de la demiterea sa de la Wolverhampton Wanderers în decembrie 2024.

Englezul în vârstă de 42 de ani va fi la conducerea echipei la meciul de sâmbătă din Cupa Franţei, în deplasare la Avranches.

„Sunt mândru să mă alătur acestui club incredibil şi abia aştept să încep”, a declarat O’Neil într-un comunicat. „Racing are o istorie unică, o pasiune extraordinară, o mare rezilienţă şi, desigur, suporteri loiali care vor să vadă această echipă jucând un fotbal frumos şi având succes. Avem un grup de jucători de înaltă calitate şi obiective clare şi ambiţioase pentru acest sezon. Prioritatea mea este să lucrez din greu cu echipa şi să dau tot ce am mai bun pentru succesul clubului.”

Rosenior a fost anunţat marţi ca noul antrenor al Chelsea FC , trecând de la Strasbourg la echipa din Premier League. Ambele fac parte din aceeaşi structură de proprietate multi-club.

Clubul francez a fost preluat de consorţiul BlueCo în 2023 şi l-a adus pe Rosenior la Londra pentru a-l înlocui pe Enzo Maresca.

Maresca s-a despărţit de Chelsea în ziua de Anul Nou, după o serie de rezultate slabe, câştigând unul dintre ultimele şapte meciuri din campionat şi pierzând teren în cursa pentru titlu, precum şi după o divergenţă cu proprietarii clubului.

 

Centrul Infotrafic: Aglomeraţie pe DN 1, pe sensul spre Ploieşti, dar şi pe sensul de urcare spre Braşov/ Şoferii, sfătuiţi să folosească rute alternative la revenirea din vacanţă

Muzeul Luvru – Greva a fost suspendată iar instituţia deschisă în întregime