Fotbal: Guardiola, ”bucuros” că audierea clubului Manchester City privind încălcările regulamentului financiar va începe luni

Antrenorul Pep Guardiola a declarat vineri că este „bucuros” că audierea clubului Manchester City pentru presupuse încălcări ale regulamentului financiar din Premier League va începe luni, informează BBC.

City se confruntă din februarie 2023 cu 115 de capete de acuzare după achiziţionarea sa de către City Football, care este deţinut de Abu Dhabi United Group. Clubul s-ar putea confrunta cu sancţiuni precum depunctarea sau retrogradarea dacă va fi găsit vinovat.

City respinge acuzaţiile. O comisie independentă va analiza acuzaţiile care datează din 2009. Guardiola a spus că City va accepta verdictul.

„Începe curând şi sperăm că se termină curând. O comisie independentă va decide şi aştept cu nerăbdare decizia”, a spus Guardiola despre audiere.

„Sunt bucuros că începe luni. Ştiu că vor fi multe zvonuri, noi specialişti în privinţa sentinţelor. O să vedem. Ştiu ce aşteaptă oamenii cu nerăbdare, ce aşteaptă, ştiu, ce am citit de mulţi, mulţi ani. Toată lumea este nevinovată până când vinovăţia este dovedită. Aşa că vom vedea”, a adăugat tehnicianul spaniol.

Ceea ce a fost prezentat ca „procesul secolului” în domeniul sportului este de aşteptat să se desfăşoare timp de 10 săptămâni, cu un verdict probabil la începutul anului 2025.

Premier League a acuzat-o pe campioana en titre că nu a cooperat cu ancheta sa.

Când a început investigaţia Premier League, City a spus că acuzaţiile sunt „în întregime false” şi că acuzaţiile publicate iniţial în revista german Der Spiegel provin din „pirateria ilegală şi publicarea în afara contextului a e-mailurilor lui City”.

Dacă va fi găsit vinovat de cele mai grave acuzaţii, City ar putea fi sancţionată cu o depunctare suficient de importantă pentru a fi condamna la retrogradare sau chiar cu excluderea din Premier League.

City a câştigat de opt ori campionatul, de trei ori Cupa Angliei, de şase ori Cupa Ligii engleze şi o dată Liga Campionilor de când a fost preluată în 2008 de către Abu Dhabi United Group.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea )

Auto – F1: Charles Leclerc, cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere dinaintea MP al Azerbaidjanului

Fotbal: Fabian Hurzeler, de la Brighton, cel mai tânăr tehnician ales antrenorul lunii în Premier League