Fotbal: Inter Milano, ultima echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei Italiei

Echipa Inter Milano a obţinut ultimul bilet pentru sferturile de finală ale Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Udinese, într-un meci disputat joi seara.

Elevii antrenorului Simone Inzaghi au marcat ambele goluri în prima repriză a jocului de pe stadionul San Siro, prin Marko Arnautovic (30) şi Kristjan Asllani (45+2).

Portarul român Răzvan Sava a fost rezervă la Udinese în această partidă.

Inter va avea ca adversară în turul următor al competiţiei formaţia Lazio Roma, care şi-a asigurat calificarea în sferturi după victoria cu 3-1 în faţa formaţiei SSC Napoli, pe 5 decembrie.

Rezultate înregistrate în optimile de finală ale Cupei Italiei:
Marţi 3 decembrie
(+) Bologna – Monza 4-0
(+) AC Milan – Sassuolo 6-1

Miercuri 4 decembrie
Fiorentina – (+) Empoli 3-4, la loviturile de departajare (2-2 după prelungiri)

Joi 5 decembrie
(+) Lazio Roma – SSC Naploli 3-1

Marţi 17 decembrie
(+) Juventus Torino – Cagliari 4-0

Miercuri 18 decembrie
(+) Atalanta Bergamo – Cesena 6-1
(+) AS Roma – Sampdoria Genova 4-1

Joi 19 decembrie
(+) Inter Milano – Udinese 2-0

Cluburile precedate de semnul (+) s-au calificat în faza următoare

Programul sferturilor de finală, care se vor disputa în luna februarie:
Juvetus Torino – Empoli
Bologna – Atalanta Bergamo
AC Milan – AS Roma
Lazio Roma – Inter Milano
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Chiriile apartamentelor au explodat – Cum arată cel mai recent raport și ce orașe au înregistrat cele mai mari creșteri

Fotbal: Tottenham, cu Radu Drăguşin integralist, s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii engleze