Fotbal: Meciul Franţa-Luxemburg, din preliminariile Euro U21, a fost amânat după un accident suferit de echipa luxemburgheză

Știri de azi | Fotbal: Meciul Franţa-Luxemburg, din preliminariile Euro U21, a fost amânat după un accident suferit de echipa luxemburgheză - Știri de azi |
#image_title

Meciul dintre echipele de fotbal U21 ale Franţei şi Luxemburgului, programat vineri la Lorient, a fost amânat pentru 3 octombrie, după un accident suferit de naţionala luxemburgheză joi seara, au anunţat vineri federaţiile celor două ţări.

„FLF şi Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) au convenit să amâne meciul de calificare pentru Campionatul European 2027, iniţial programat astăzi, pentru 3 octombrie 2026. Această decizie a fost confirmată de UEFA”, a scris forul luxemburghez pe site-ul său web, confirmând o informaţie publicată de Ouest-France.

FLF precizează, de asemenea, că 5 membri ai echipei sale U21, internaţi după accident, „au părăsit spitalul în siguranţă”. Într-un comunicat anterior, FLF menţionase „tăieturi şi contuzii” printre leziunile constatate.

Vehiculul, care transporta delegaţia de la stadionul unde urma să aibă loc întâlnirea până la hotelul său din Ploërmel, a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului după ce şoferul s-a simţit rău, a explicat compania de transport Kerjan Bus and Car într-un alt comunicat.

Bărbatul, „în vârstă de 53 de ani, are 9 ani vechime şi nu are antecedente de accidente. Ultima sa vizită medicală este în regulă”, a precizat compania de transport.

Compania a asigurat, de asemenea, că bărbatul „a fost supus unui test de alcoolemie şi de droguri, care a ieşit negativ”.

În ceea ce priveşte vehiculul, „controlul tehnic a fost efectuat la 23 iulie 2025 şi, a priori, nu prezenta nicio defecţiune mecanică”, subliniază Kerjan Bus et Car.

Știri de azi | Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume - Știri de azi |

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Știri de azi | Preşedintele Greenfield – Băneasa: Avem o nevoie reală de un acces direct către oraşul din care facem parte / Ministrul Mediului: Sunt multe cartiere în Bucureşti cu un drum şi nu vor să taie Parcul Herăstrău să aibă două drumuri - Știri de azi |

Preşedintele Greenfield – Băneasa: Avem o nevoie reală de un acces direct către oraşul din care facem parte / Ministrul Mediului: Sunt multe cartiere în Bucureşti cu un drum şi nu vor să taie Parcul Herăstrău să aibă două drumuri