Uruguayanul Fede Valverde, care a marcat toate cele trei goluri în victoria obținută de echipa Real Madrid în fața formației Manchester City (scor 3-0), miercuri seara pe stadionul Bernabeu, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a mărturisit că a visat mereu ”o noapte ca aceasta”, dar a avertizat că soarta calificării nu este încă tranșată.
”Incredibil, mereu visezi la nopți ca aceasta. Vreau să le mulțumesc coechipierilor mei care îmi dau încrederea de care am nevoie pentru a fi într-o dispoziție bună, staff-ului tehnic și tuturor celor care ne susțin mereu, chiar dacă acesta a fost un sezon dificil”, a spus Valverde, căpitanul lui Real în meciul cu ”cetățenii”.
”A fost cu siguranță cel mai bun meci al meu, mai ales în ceea ce privește golurile. M-am bucurat foarte mult să joc astăzi. Trecuse ceva timp de când nu m-am mai bucurat de un astfel de meci. Sunt fericit, sunt entuziasmat, dar mai presus de toate, sunt fericit pentru victoria echipei”, a fotbalistul sudamerican.
Antrenorul madrilenilor, Alvaro Albeloa, a preferat să alinieze un unsprezece fără un număr 9 tradițional și cu Valverde urcând deseori în ofensivă, pentru a-i surprinde pe cei de la Manchester City.
”Astăzi am avut mult mai mulți jucători care să controleze mingea la mijlocul terenului, așa că am încercat să atac mai mult. Coechipierii mei mi-au dat pase incredibile și le sunt recunoscător. Am exersat destul de mult presingul individual și degajările, știam că vor fi spații, suntem rapizi în atac și am profitat de asta”, a explicat Valverde, care a lăudat munca și dăruirea tuturor jucătorilor care au participat la un meci în care Real Madrid nu a putut conta pe șapte jucători de bază și a regretat penalty-ul ratat de Vinícius.
”Trebuie să ne tratăm unii pe alții ca pe frați, susținându-ne reciproc, apărându-ne și ajutându-ne reciproc, având grijă de noi. Se vedea când echipa este unită. Dacă lucrăm cu toții împreună, putem realiza lucruri mărețe. Este păcat că am ratat penalty-ul, dar importante au fost munca echipei și efortul. Știm că meciurile de la Manchester sunt foarte complicate și dificile; ei presează mult și au o bază de fani foarte pasionată. Trebuie să mergem acolo ca și cum scorul ar fi 0-0 și să muncim din greu”, a concluzionat căpitanul lui Real Madrid.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


