Atacantul Robert Lewandowski a declarat luni că nu a decis încă în privința viitorului său la clubul de fotbal FC Barcelona, odată ce contractul său actual expiră pe 30 iunie, scrie EFE.
”Pentru mine, nimic nu s-a schimbat. Am timp să decid ce este mai bine”, a declarat polonezul.
Atacantul, care va împlini 38 de ani în august, a vorbit într-o o conferință de presă în timpul cantonamentului echipei naționale a Poloniei. Polonia va înfrunta Albania joi în semifinala play-off-ului pentru turneul Cupei Mondiale din această vară din Canada, Statele Unite și Mexic.
Lewandowski a vorbit și despre faptul că a încetat să mai execute penalty-uri pentru Barcelona, după ce a ratat două din cele trei pe care le-a încercat în acest sezon, o sarcină pe care o împart acum Lamine Yamal și Raphinha.
”Dacă un jucător uneori joacă și alteori nu, există un moment de indecizie, iar noi luăm acele decizii pe teren. Avem jucători care execută bine penalty-urile, iar dacă simți că nu ai ritm, că nu ai contact, atunci binele echipei este pe primul loc. Deci nu s-a datorat penalty-urilor ratate”, a argumentat el. Pe de altă parte, atacantul a recunoscut că a fost dificil să se obișnuiască să joace cu o mască de protecție din cauza fracturii osoase de pe partea interioară a orbitei stângi, suferită pe 28 februarie în meciul împotriva lui Villarreal.
”Să joci cu o mască nu este confortabil când ai ceva aproape de ochi. Am încercat să măresc masca pentru a avea cât mai mult spațiu posibil și asta a ajutat puțin. A fost dificil la început, dar apoi m-am obișnuit și trebuie să joc cu ea încă două săptămâni”, a comentat el.
În cele din urmă, jucătorul polonez a explicat că ”indiferent ce se întâmplă în următoarele meciuri”, nu va lua nicio decizie imediată cu privire la posibila sa retragere din echipa națională.
”Când voi ști că este momentul potrivit, o voi spune, dar cu siguranță nu mă gândesc încă la asta. Opinia mea despre această chestiune nu se va schimba după următoarele două meciuri”, a spus el.


