Echipa de fotbal Petrolul Ploiești și antrenorul principal Eugen Neagoe (58 ani) au ajuns, miercuri, la un acord în privința încetării raporturilor contractuale, a anunțat clubul, pe site-ul său oficial.
Decizia a survenit în contextul problemelor de natură familială cu care tehnicianul se confruntă în această perioadă, a precizat clubul.
Eugen Neagoe se afla pe banca echipei ploieștene de la finalul lunii septembrie 2025, conducându-i pe ‘lupi’ în 25 de partide oficiale (22 în Superligă, 3 în Cupa României). Petrolul a fost pregătită de Liviu Ciobotariu în primele nouă etape ale sezonului.
Clubul a menționat că va reveni, în perioada următoare, cu precizări legate de componența viitorului staff tehnic.
Petrolul ocupă locul 8 în play-out după două etape, cu 16 puncte, la egalitatea cu Unirea Slobozia (locul 7), la un punct de FC Hermannstadt (9) și la șase de Metaloglobus (10).
Prahovenii vor juca următorul meci pe Stadionul ”Ilie Oană”, cu FK Csikszereda, în data de 6 aprilie.


