Fotbal: Pulisic (AC Milan), accidentat, indisponibil pentru următoarele două partide

AC Milan nu se va mai putea baza pe internaţionalul american Christian Pulisic, accidentat la gambă, cel puţin timp de o săptămână, a anunţat luni clubul lombard, scrie AFP.

„Examenele efectuate luni dimineaţa au relevat o leziune a muşchiului soleus al gambei drepte. Noi examinări vor fi efectuate peste o săptămână”, a indicat AC Milan în comunicatul său de presă.

Pulisic, autor a opt goluri şi cinci pase decisive în toate competiţiile din acest sezon, s-a accidentat în timpul înfrângerii echipei sale (2-1) cu Atalanta, vineri, în deschiderea celei de-a 15-a etape din Serie A.

El va fi cel puţin indisponibil pentru următoarele două meciuri ale echipei sale, împotriva Steaua Roşie Belgrad miercuri în Liga Campionilor şi cu Genoa în Serie A.

AC Milan este pe locul 7 în campionat, la 12 puncte în spatele liderului Atalanta, şi ocupă locul 16 în Liga Campionilor. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Burduja: Complexul Energetic Oltenia se modernizează; avem nevoie de această companie în sistemul energetic naţional

Israelul anunţă că a efectuat atacuri în Siria pentru a distruge ”arme chimice”