Fotbal: Selecționerul Italiei și-a cerut scuze după ratarea calificării la Cupa Mondială 2026

Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, și-a cerut scuze după ratarea calificării la Cupa Mondială de fotbal din această vară, în urma înfrângerii la loviturile de departajare suferită în fața naționalei Bosniei și Herțegovinei, marți seara, la Zenica.

‘Sunt mândru de jucătorii mei, pentru performanța lor, pentru toate eforturile lor, pentru dragostea pe care au arătat-o în timpul acestui meci’, a declarat Gattuso pentru postul de televiziune Rai Uno.

‘Dar ăsta este fotbalul. Au dat totul. Dacă cineva m-ar strânge acum, nu ar ieși nimic din corpul meu, nici sânge, nimic. Mă doare pentru că aveam nevoie de această calificare pentru noi, pentru familiile noastre, pentru întreaga Italie, pentru fotbalul italian’, a continuat fostul mijlocaș al lui AC Milan.

‘Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, nu vreau să vorbesc despre nimic, pentru că, până la urmă, ceea ce s-a întâmplat a fost corect, pentru că asta este fotbalul. Uneori îți aduce bucurie, alteori îți aduce o mare durere’, a adăugat Gattuso, campion mondial în 2006 ca jucător.

Aflat la conducerea tehnică a Squadrei Azzurra din iunie 2025, Gennaro Gattuso (48 ani) a refuzat să discute despre viitorul său după ce nu a reușit să califice Italia, care nu a mai jucat la Campionatul Mondial din 2014.

‘Îmi cer scuze personal pentru că nu ne-am atins obiectivul, dar jucătorii mei m-au impresionat’, a mai spus selecționerul italian.

‘Nu este important să vorbesc despre viitorul meu. Important era să ne calificăm la acest Mondial’, a conchis Gattuso, înainte de a încheia interviul în lacrimi.

Italia a deschis scorul în meciul de la Zenica prin Moise Kean, după un sfert de oră de joc, însă oaspeții au rămas apoi în inferioritate numerică, în finalul primei reprize, după eliminarea fundașului Alessadro Bastoni (41). Bosniacii au egalat în repriza secundă, prin Haris Tabakovic (79), iar apoi s-au impus cu 4-1 la loviturile de departajare.

Bosnia-Herțegovia va evolua în Grupa B la Cupa Mondială 2026, alături de Canada, Qatar și Elveția.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Botosani: Două femei rănite după ce au intrat cu masina într-un cap de pod, pe DN 28B

Statele din Asia nu au altă opțiune decât să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)