Fundaşul Romano Floriani Mussolini, strănepotul dictatorului fascist italian Benito Mussolini, a declarat că vrea ca talentul său fotbalistic să conteze mai mult decât numele familiei sale, în contextul în care se pregăteşte pentru debutul în Serie A cu echipa promovată Cremonese, relatează Reuters.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani, împrumutat de la Lazio, s-a alăturat echipei Cremonese în această lună, după ce clubul a promovat în prima ligă italiană prin barajul din Serie B.
„Sunt aici pentru a juca fotbal. Numele meu de familie? A deranjat mai mult pe alţii decât pe mine. Este un nume greu pentru alţii, dar nu şi pentru mine”, a declarat Floriani Mussolini într-o conferinţă de presă miercuri. „Cu cât se vorbeşte mai puţin despre asta, cu atât mai bine. Sunt aici pentru a mă exprima pe teren, nimic altceva… Vreau să acumulez experienţă valoroasă în Serie A, să mă confrunt cu jucători mai experimentaţi şi să joc cât mai mult pentru a-mi demonstra abilităţile.”
Floriani Mussolini este fiul lui Mauro Floriani şi al politicienei italiene Alessandra Mussolini, fostă membră a Parlamentului European din partea partidului Forza Italia şi nepoata lui Benito Mussolini, care a fost prim-ministru al Italiei între 1922 şi 1943, în urma unei lovituri de stat fasciste.
„Meciul împotriva Lazio va fi special, este echipa cu care am crescut şi pe care o susţin”, a adăugat el. „Dar în acest moment sunt concentrat să dau totul pentru Cremonese şi vreau să câştig acel meci.”
Cremonese începe campania din Serie A în deplasare, împotriva AC Milan, la 23 august.