”Mă descurc atât cu perioadele bune cât şi cu cele mai puţin bune”, a declarat vineri antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, care a câştigat doar unul din ultimele unsprezece meciuri disputate în toate competiţiile în actualul sezon, scrie AFP.
Tehnicianul spaniol, campion al Angliei de şase ori în ultimele şapte sezoane, a părut foarte abătut duminică, după derby-ul pierdut cu 2-1 împotriva lui Manchester United.
”Mă descurc şi cu perioadele bune, şi cu cele mai puţin bune. Am mai trecut prin vremuri grele. Sunt bine, sunt o persoană normală, cu sentimente, ca toţi ceilalţi. Când lucrurile sunt bune, ne simţim bine. Când lucrurile nu merg bine din punct de vedere profesional, suntem îngrijoraţi. Mai devreme sau mai târziu ne vom reveni ca echipă. E adevărat, au fost probleme în angrenaj în ultimul timp”, a arătat Guardiola.
Înainte de deplasarea la Aston Villa sâmbătă, în etapa a 17-a din Premier League, Manchester City rămâne cu cinci înfrângeri în şapte meciuri. Manchester City, campioana en-titre, se află pe locul 5. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Andreea Lãzãroiu)