Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, în jurul orei 14:00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe drumul naţional 64, în localitatea Găneasa, a avut loc un eveniment rutier.
„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un transportor militar blindat condus de către o tânără de 21 de ani, cetăţean portughez, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de beton de pe marginea părţii carosabile. În urma evenimentului rutier nu au existat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ”, au declarat reprezentanţii IPJ Olt.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt, urmând să fie dispuse măsurile legale.
Conform unor surse judiciare, transportorul făcea parte dintr-un convoi de două blindate militare.