FOTO Avioane infestate de ploșnițe – Pasagerii se plâng că au urme de mușcături: ‘A trebuit să mă dezbrac la aeroport’

Pasagerii mai multor zboruri au spus că au găsit insectele pe scaune, pături și în compartimentele de deasupra ale avioanelor.

Compania s-a confruntat cu această problemă încă din luna martie a anului trecut, dar încă nu au fost luate măsuri de eradicare a ploșnițelor.

În acea perioadă, la scurt timp după ce s-a îmbarcat pe un zbor Turkish Airlines de la Johannesburg la Istanbul, Patience Titcombe, o femeie de 36 de ani din Phoenix, a observat un gândac mic târându-se pe scaunul ei, în timp ce se ridica pentru a merge la toaletă.

Ploșnițe în avioanele Turkish Airline

„Aproape că l-am îndepărtat, dar prietena mea m-a oprit și mi-a spus: ‘Este o ploșniță’”.

Femeia avea experiență cu aceste insecte când locuia în Philadelphia și și-a dat seama că prietena ei avea dreptate și a fotografiat insecta de pe scaunul ei.

content-image

Când a chemat însoțitoarea de bord, aceasta a ignorat-o.

„A trebuit să mă dezbrac la aeroport și să-mi schimb hainele pentru că am copii – dacă am adus acasă o ploșniță?” a spus ea, potrivit sursei citate.

Femeia a declarat că plângerile pe care le-a depus la Turkish Airlines după zbor au fost refuzate, în ciuda dovezilor pe care le-a prezentat. După ce a postat despre experiența sa pe rețelele sociale, Titcombe a spus că alte persoane dintr-un grup de călătorie de pe Facebook au raportat experiențe similare.

În octombrie 2024, alți doi călători au declarat că au întâlnit gândaci de pat pe zborurile companiei aeriene.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicuşor Dan dinamitează coaliția ‘proeuropeană’: ‘E mai important să lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem lămuriri!’

Elon Musk îi solicită demisia unui politician cunoscut la nivel mondial