„Speriați și cu probleme medicale grave! Sunt cei opt copii și frații lor care astăzi au scăpat din infernul pe care l-au trăit în ultimele luni, în Fâșia Gaza! Au ajuns cu bine în România, unde vor beneficia de tratament medical și de o viață normală”, spune Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Premierul le-a mulțumit tuturor celor implicați în această misiune dificilă de evacuare: piloți, medici și asistente, membri ai misiunilor diplomatice și militari.
„Efortul lor a contat enorm, iar adevărul stă scris în ochii acestor copii salvați din mijlocul iadului”, mai spune Ciolacu.
Potrivit Executivului, în spitalele din România vor fi tratați copii afectați de conflictul din Fâșia Gaza
„Copiii și populația civilă din zona de conflict au nevoie de solidaritate și empatie pentru a depăși dramele provocate de război. Încă din primele zile ale conflictului, România a oferit sprijin populației civile, iar astăzi primii copii din Fâșia Gaza care vor primi îngrijiri medicale în spitalele din România au ajuns la București. Eforturile noastre de sprijin sunt dublate de demersuri diplomatice pentru restabilirea securității, încheierea unui acord de încetare a focului și eliberarea tuturor ostaticilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Transportul celor 8 pacienți și al membrilor de familie care îi însoțesc s-a realizat cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale. Pacienții vor fi tratați în unități medicale de specialitate, iar aparținătorii acestora vor fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială a municipiului București.
România acordă acest sprijin în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.