FOTO Europa prosperă: Țările unde nivelul de trai a explodat în ultimul deceniu. România urcă spectaculos!

România se numără printre performerii Europei la creșterea nivelului de trai. Avem avans de 44% în ultimul deceniu.

Europa de Est și Balcanii se remarcă printr-un avans economic accelerat în ultimii zece ani, potrivit datelor publicate de Visual Capitalist pe baza statisticilor Eurostat. Între 2014 și 2024, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor a crescut cu 25–50% în majoritatea țărilor din aceste regiuni, confirmând tendința de convergență economică față de Vestul Europei.

Irlanda este singura țară din Europa de Vest care a înregistrat o evoluție similară, cu o creștere spectaculoasă de 75% a PIB-ului pe cap de locuitor în același interval.

content-image

În Europa de Est, Polonia rămâne un exemplu notabil de dezvoltare constantă. De la prăbușirea comunismului, țara a cunoscut 28 de ani de creștere economică neîntreruptă până în 2020. Aderarea la Uniunea Europeană în 2004 a impulsionat această dinamică, transformând Polonia dintr-o economie de venit mediu într-una de venit ridicat în doar 15 ani.

Investițiile străine atrase de stabilitatea instituțională au dus la creșterea salariilor și îmbunătățirea nivelului de trai. Totuși, Visual Capitalist notează că dependența puternică față de Germania, principalul partener comercial, evidențiază vulnerabilități în modelul polonez de creștere.

România ocupă locul 6 în clasamentul european, cu o creștere reală de 44% a PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2014–2024. Creșterea a fost calculată în termeni reali, ajustați la inflație, și exprimată în euro la valoarea anului 2020.

content-image

Această performanță confirmă saltul economic semnificativ al României în ultimul deceniu, consolidându-i statutul de economie emergentă dinamică în cadrul Uniunii Europene.

Zi neagră pentru AUR: Biroul Electoral dispune eliminarea a aproape 1000 de videoclipuri de pe TikTok și suspendarea unui site de campanie

Pericolul din farfurie: Consumul excesiv de pui ne poate îmbolnăvi de cancer la stomac