Un român în vârstă de 40 de ani, aflat în Italia pentru muncă, a murit sâmbătă după-amiază înecat în râul Adda, în zona localității Vaprio (regiunea Milano), sub privirile neputincioase ale prietenilor săi. Incidentul a avut loc în jurul orei 16:00, în timpul unei ieșiri la râu pentru a scăpa de canicula toridă care lovește peninsula în aceste zile.
Bărbatul, angajat într-o firmă locală, se afla pe malul râului împreună cu mai mulți prieteni. Zona era una cunoscută de localnici, cu o platformă de beton care permite intrarea în apă până la nivelul taliei. Deși nu este clar dacă românul a intrat intenționat în apă sau a alunecat, cert este că a fost luat imediat de curentul puternic al râului.
Martorii spun că, la început, au crezut că strigătele bărbatului sunt o glumă. Din păcate, nu era. Românul s-a luptat pentru viață doar câteva clipe, apoi a fost înghițit de ape. Un tânăr aflat pe malul opus a încercat să îl salveze, dar a fost nevoit să renunțe din cauza curenților periculoși.
Autoritățile au fost alertate imediat, iar echipele de salvatori – inclusiv scafandri ai pompierilor din Milano – au căutat trupul neînsuflețit timp de peste trei ore. Acesta a fost găsit puțin înainte de ora 20:00, nu departe de locul în care s-a produs tragedia, potrivit Il Giorno.
Incidentul vine în contextul în care râul Adda a fost scena mai multor tragedii în această vară, majoritatea implicând tineri care nu au mai reușit să iasă din apă. Președintele Italiei a făcut recent apel la prudență în zonele periculoase de scăldat.