Potrivit acestora, în incendiu au ars o casă, o bucătărie de vară, un adăpost de animale şi un depozit de lemne.
„Alarma a fost dată în această dimineaţă, iar la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani şi Detaşamentului Dorohoi cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat că flăcările cuprinseseră toate construcţiile din gospodărie (casa de locuit, un grajd pentru animale, o bucătărie de vară şi un depozit de lemne), existând pericolul de extindere la un lan de porumb”, au precizat oficialii ISU.
Pompierii susţin că proprietarul, un bărbat de 62 de ani, a reuşit să iasă singur din locuinţă şi a sunat imediat pentru a cere ajutorul salvatorilor.
Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de jarul căzut din sobă, pe materialele textile din apropiere.