„Avem promisiunea ca patinoarul să fie redat la anul, pe vremea asta, populației”, a declarat edilul. „Săptămâna trecută am dat drumul la lucrările de la faimosul «Flamaropol», patinoar care stă de aproape 10 ani închis, în conservare. Am intrat cu echipele în șantier, cu promisiunea și conform contractului ca la anul, pe vremea asta, să fie redat populației. O investiție foarte mare, de peste 175 de milioane de lei – o parte din această investiție a fost de acord Primăria Sectorului 2 să și-o asume.”
Arena va avea o capacitate de 3.800 de locuri și va include un bazin semiolimpic, sală de baschet, sală de sport și alte facilități sportive, fiind concepută ca un centru multifuncțional. „Mai avem un patinoar, Berceni Arena, dar nu se compară cu patinoarul acesta. Berceni Arena are 700 de locuri, «Flamaropol»: 3.800, plus că o să mai avem un bazin semiolimpic, avem sală de baschet, avem sală de sport, deci vorbim despre un centru multifuncțional de sport într-o zonă bine definită în București. «Flamaropolul» trebuie redat înapoi bucureștenilor”, a subliniat Bujduveanu.
Lucrările la patinoar au fost demarate inițial în 2016, însă au fost suspendate în 2019. „Constructorul a oprit lucrările, a fost o neconcordanță în proiect. Ulterior, când constructorul nu și-a mai asumat continuarea lucrărilor, Primăria a rămas cu o construcție pe jumătate, care a trebuit expertizată. Au apărut diferențe între proiect și construcția realizată. Dar acum deja se lucrează foarte bine, suntem optimiști: la anul, spre toamnă, putem deschide «Flamaropol», un deziderat al Bucureștiului de peste 10 ani”, a explicat primarul interimar.
Edilul a anunțat și o posibilă inovație: „Vă anunț în premieră, din discuții cu constructorul, explorăm anumite tehnici prin care să acoperim gheața ca să putem face și alte evenimente pe acea arenă în momentul în care nu e sezon și nu ne mai ajută temperatura. Vorbim despre o sală polivalentă, care să asigure și alte evenimente, cum ar fi handbal, volei etc. Nu cred că putem face competiții foarte mari, dar e o tehnică pe care o studiem acum, prin care se pune peste suprafața de gheață o substanță specială, panouri speciale care asigură desfășurarea de alte activități. 3.800 de locuri nu sunt puține.”
Bujduveanu a mai adăugat că și infrastructura din zonă va fi modernizată: „Bulevardul Basarabia e unul dintre cele mai distruse la nivel de șină, de cale de tramvai. Intră în reabilitare din această toamnă! La anul, pe vremea aceasta, va fi tramvai nou pe o șină nouă, să ajungi la meci cum trebuie, să nu te mai zgâlțâie.”