În premieră după aproape un deceniu, șeful statului nu a participat la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Marinei Române de la Constanța. În schimb, președintele Nicușor Dan a ales să petreacă această zi alături de familie, la o mănăstire.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat implicarea activă a președintelui în planificarea și înzestrarea Armatei Române, apreciind că acesta „înțelege foarte bine importanța Armatei și este un comandant suprem cu care ne mândrim”. Totuși, Nicușor Dan a transmis că „va fi alături de români în altă parte”, iar mesajul său oficial a fost prezentat de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu la Comandamentul Flotei din Constanța.
Imaginile sunt surprinse la o mănăstire care ar fi, potrivit unor surse, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Fotografiile difuzate de Antena 3 CNN, îl arată pe președintele Nicușor Dan alături de soție și copii, participând la slujba dedicată Sfintei Fecioare Maria, protectoarea Marinei Române.
„E un președinte care înțelege foarte bine importanța Armatei Române. Am avut multe discuții, în aceste aproape două luni de când sunt ministru, cu domnul președinte. Este implicat direct în partea de planificare și în partea de înzestrare, în tot ceea ce înseamnă Armata Română. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, înaintea festivităților de la Constanța.
Totodată, ministrul a precizat că Nicușor Dan „nu va fi prezent la festivități, dar va fi alături de români în altă parte”. „Domnul președinte m-a anunțat că nu o să vină la Ziua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în țară, va fi alături de români în altă parte, veți vedea pe parcursul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a adăugat Moșteanu.
Această alegere a lui Nicușor Dan amintește de precedentul lui Traian Băsescu, care, în 2010, în timpul mandatului său, a lipsit de la festivitățile de la Constanța pentru a participa la ceremonii religioase la Mănăstirea Putna, în Bucovina. Ca și în cazul actual, președintele Băsescu a transmis atunci un mesaj oficial de Ziua Marinei, rostit de consilierul prezidențial.