FOTO O maşină s-a răsturnat în albia râului Jiu: patru copii au fost răniți

#image_title

ISU Hunedoara a intervenit, marţi, la un accident rutier care s-a produs în oraşul Petrila, zona Cimpa.

”Sosite de urgenţă la locul evenimentului, echipajele de intervenţie ale Detaşamentului Petroşani au constatat că un autoturism era ieşit de pe partea carosabilă fiind răsturnat în albia râului Jiu. Toţi cei 5 ocupanţi ai autovehiculului (un adult şi 4 copii) se aflau în afara acestuia, iar echipajele de acordare a primului ajutor de urgenţă au început imediat evaluarea medicală”, a transmis ISU Hunedoara.

Minorii, 3 fete şi un băiat, au fost transportaţi la UPU Petroşani, iar pentru un bărbat, conducătorul autoturismului, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Transportul medical s-a efectuat cu o ambulanţă SMURD şi cu două ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Totodată, pompierii din Petroşani au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

content-image

Sursa: www.stiripesurse.ro

Accident feroviar în Sibiu: O femeie a decedat după ce a fost lovită de tren

VIDEO Alături de ÎPS Teodosie, 2 scriitori și academicieni din Europa au inaugurat Grădina Măslinilor Păcii de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian