FOTO Protest la SNSPA la deschiderea anului universitar / Ce revendicări au studenții după scandalul Alfred Bulai

Aceștia, organizați sub numele de FAU – Fără Abuzatori în Universități, în urma abuzurilor sexuale comise de Alfred Bulai, au cerut conducerii universității sesiuni anuale de instruire pe tema hărțuirii sexuale pentru personalul didactic și nedidactic, dar și pentru studenți, elaborarea unui ghid de intervenție și prevenire a hărțuirii sexuale, precum și sprijin pentru victimele abuzurilor.

Pentru această cauză, studentele și studenții au pregătit pancarte, scandări tematice, dar și un manifest al grupului de inițiativă pe care l-au citit în fața instituției și pe care îl atașăm în continuare:

Manifest: „Inițiativa FAU (Fără Abuzatori în Universități) este un grup format, în urma abuzurilor și hărțuirii de la SNSPA dezvăluite recent în presă, din studente și studenți care își doresc să construiască un spațiu universitar sigur și incluziv, centrat pe nevoile și identitățile tuturor studentelor și studenților.

Manifestația noastră este un strigăt colectiv de revoltă! Este un apel pentru luarea de măsuri urgente, atât de necesare în spațiul academic și în societatea românească, dar cu precădere în SNSPA în acest context, împotriva abuzului și hărțuirii sexuale, care lezează siguranța și bunăstarea studentelor și studenților. El vine ca răspuns la dezvăluirea, cu ajutorul Snoop.ro, a experiențelor total nedrepte, percutante și traumatice ale studentelor abuzate de fostul șef al catedrei de sociologie, Alfred Bulai.

Cazul Bulai a avut și încă are ecouri puternice asupra comunității academice din cadrul SNSPA. Vrem să facem clar: acest caz nu este unul singular, ci un alt exemplu al abuzurilor sistemice care se întâmplă peste tot în jurul nostru! Concedierea abuzatorului nu este suficientă, ci sunt necesare schimbări sistemice care să garanteze siguranța fizică și psihică a tuturor studentelor și studenților, care să accesibilizeze sesizarea situațiilor de abuz, să garanteze anonimitatea și siguranța persoanelor care fac astfel de sesizări și să transparentizeze modul de soluționare a acestora!

Tocmai de aceea, nu vrem să lăsăm subiectul să dispară din atenția publică, dar mai ales din atenția celor care sunt responsabili ca aceste lucruri să nu se mai întâmple, odată cu concedierea și judecarea penală a lui Alfred Bulai! Considerăm absolut vitale acest tip de manifestări, dar și organizarea noastră, a tuturor, pentru a crea și garanta un mediu universitar sigur, unde astfel de abuzuri nu sunt tolerate și nu (mai) sunt posibile! Ne solidarizăm cu toate persoanele care au trecut sau trec prin orice tip de abuzuri în facultate, unde ar trebui să fie în siguranță!”.

content-image

Revendicările studenților:

Cerem susținere activă, pe termen lung, pentru victimele hărțuirii sexuale, prin facilitarea accesului la servicii de psihoterapie din partea SNSPA.

Cerem implementarea amendamentelor propuse de inițiativa AS – Acționăm pentru Siguranță în Universități, în anul 2015

Vrem elaborarea și aprobarea unui ghid de intervenție și prevenire a hărțuirii sexuale, ca anexă la Carta Universității.

Vrem ca personalul academic, administrativ și auxiliar să fie instruit anual și în mod obligatoriu despre cum să evite orice tip de comportament ce poate pune în pericol siguranța studentelor și studenților, precum și despre cum să acționeze când sunt martori ai abuzurilor sexuale sau de alte tipuri. De asemenea, și studenții și studentele trebuie să fie instruiți anual și obligatoriu despre cum să identifice abuzurile, cum le pot semnala și de ce proceduri și drepturi beneficiază

Vrem să fim informați constant despre măsurile la care lucrează conducerea universității și să aflăm răspunsul la întrebările trimise acum 58 de zile, de 25 de redacții și jurnaliști, inclusiv Snoop.ro, conducerii universității. SNSPA este responsabilă legal în a oferi răspunsuri la întrebări cu caracter public și în facilitarea muncii de devoalare a abuzurilor din cadrul instituției desfășurată de presă. SNSPA trebuie să fie o instituție transparentă față de studenții ei și față de public. Tăcerea, omisiunea sau voalarea abuzurilor sau informațiilor relevante legate de acestea înseamnă complicitate cu abuzatorii!

Vrem ca în citirea și interpretarea răspunsurilor din formularele semestriale de feedback să fie acordată o atenție deosebită posibilelor comportamente de hărțuire sexuală, prin directa transmitere către Comisia de Etică.

Cerem și studentelor și studenților să se solidarizeze cu supraviețuitoarele și persoanele vulnerabile, și să fie atente și atenți la comportamentul celor din jur.

Vrem un colectiv puternic, unit și solidar și amintim că abuzurile pot apărea și între studenți, situație care, de asemenea, nu poate fi tolerată.

Dacă și alte persoane/instituții vor să se solidarizeze, încurajăm purtarea de banderole turcoaz (culoarea turcoaz este asociată cu conștientizarea și prevenirea agresiunilor sexuale) în prima săptămână din anul universitar.

Avem un set de valori foarte clare ce ne ghidează munca și acțiunile din cadrul FAU, pe care vrem să le transmitem. Considerăm că un spațiu sigur, fără abuz sexual sau de orice fel, este esențial mediului academic. Milităm pentru transparență decizională, egalitate, echitate și nu tolerăm discriminarea, având o perspectivă intersecțională în toate acțiunile noastre. De asemenea, credem că este necesar să creăm un spațiu incluziv, accesibil cât mai multor persoane, și o comunitate bazată pe colaborare și încredere. Ne poziționăm clar împotriva sexismului, homofobiei, transfobiei, rasismului, romofobiei, clasismului și ableismului!

Nu vom tolera o repetare a ceea ce s-a intamplat!

Tenis: Arthur Fils a câştigat finala franceză de la Tokyo (ATP)

Abandon școlar: Un copil din cinci nu finalizează educația obligatorie, arată Salvați Copiii