Imediat după anunțul Înaltei Curți de Casație și Justiție privind admiterea recursului și anularea hotărârii Curții de Apel Ploiești, un protestatar, susținător al lui Călin Georgescu, s-a suit pe sediul ÎCCJ și amenință, transmite Mediafax.
ÎCCJ a admis, vineri, recursul și a anulat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești: „Admite recursurile împotriva sentinţei nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal”.
Curtea Constituțională și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate joi de Curtea de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul numărul 301/42/2025.
Curtea de Apel Ploiești a decis joi să suspende executarea hotărârii prin care Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat alegerile prezidențiale din 2024.
Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii până la soluționarea definitivă a cauzei.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziei Curții de Apel Ploiești.
Din primele informații ar fi vorba despre un bărbat care se autointitulează “Lupul Dacic”, deținătorul blogului cu același nume.