FOTO Un model apreciat de case de modă celebre a murit la doar 27 de ani. Suferea de o boală rară

Elite Model Management a făcut tistul anunt pe contul de socializare, potrivit CNN. Lucy suferea de o afecțiune cerebrală rară și a luptat vreme îndelungată pentru viața ei,.

„Modelingul a fost unul dintre visurile lui Lucy, și suntem onorați că am făcut parte din această călătorie alături de ea. A adus eleganță, forță și frumusețe în tot ceea ce a făcut. Dar, mai presus de toate, și-a adus propria esență – căldura, râsul și lumina ei.”, au scris cei de la Elite Model Management.

Lucy Markovic a devenit cunoscută în 2015, atunci când a ajuns în finala emisiunii „Australia’s Next Top Model”. Apoi a urcat pe podium și a defilat pentru case de modă celebre precum Oscar de la Renta, Bulgari, Givenchy și Dolce & Gabbana. De asemenea, a apărut și în diferite campanii pentru Versace și Victoria Beckham, dar și pe copertele unor reviste cunoscute în toată lumea.

content-image

Markovic a anunțat în urmă cu trei săptămâni că va suferi o intervenție chirurgicală pentru tratarea unei malformații arteriovenoase cerebrale (AVM). Atunci a spus că  malformația este „de dimensiunea unei mingi de golf”. De asemenea, avea și crize de epilepsie. Modelul a dezvăluit că se lupta cu boala de mai bine de 4 ani.

„Viața e o călătorie, iar eu sunt pregătită pentru următorul capitol. Un val de emoții mă copleșește în această perioadă”, a scris tânăra pe Instagram în dreptul unor fotografii din spital.

După ce s-a aflat vestea tristă, reacțiile nu au întârziat să apară.

„Îmi pare nespus de rău să aud vestea despre @lucymarkovicc. Odihnește-te în pace, fată frumoasă”, a fost mesajul Donatellei Versace.

„Astăzi am pierdut o stea… Era radiantă, caldă și o ființă cu un suflet minunat.”, au scris și cei de la  Kult Australia, agenția fostului model.

UPDATE – China majorează şi mai mult tarifele pentru mărfurile americane, la 125%. Beijingul transmite însă că nu va mai răspunde la eventuale alte creşteri ale tarifelor americane

Managerul şi doi medici ai Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, precum şi un medic primar în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola, urmăriţi penal de DNA într-un dosar de luare de mită