Timp de cinci decenii, fotograful franco-brazilian Sebastiao Salgado, care a murit la vârsta de 81 de ani, a imortalizat cele mai bune şi cele mai rele aspecte ale planetei noastre, de la comori naturale ascunse la mizeria umană, scrie AFP.
Un fotograf autodidact, Salgado a lăsat o moştenire unică de imagini din sutele sale de călătorii, cu fotografii publicate în reviste precum Life şi Time, cărţi şi expoziţii în muzee, în special la Paris, unde a trăit o mare parte din viaţă.
Din Rwanda până în Guatemala, trecând prin Indonezia şi Bangladesh, fără a uita pădurea Amazonului, brazilianul a surprins cu obiectivul său tragedii umane precum foametea, războaiele şi exodurile în masă din lumea a treia.
El a surprins aceste momente dramatice cu privirea empatică şi lipsită de condescendenţă a cuiva „care vine şi el din această parte a lumii”, cum îi plăcea să spună.
Lumea sa alb-negru a sublimat, de asemenea, peisaje magnifice, cum ar fi „râurile zburătoare” din Amazonia, făcând din lucrările sale o pledoarie pentru conservarea mediului.
Salgado a primit premii prestigioase, inclusiv Premiul Prinţului de Asturia pentru Arte (1998) şi Premiul Fundaţiei Hasselblad (1989).
„Sarea Pământului”, un documentar de Wim Wenders care prezintă călătoriile fotografului brazilian în Papua Noua Guinee sau la Cercul Polar pentru cartea sa „Genesis”, a fost nominalizat la Oscar.
Născut la 8 februarie 1944 în Aimorés, un mic oraş rural din sud-estul statului Minas Gerais, Sebastiao Salgado a crescut împreună cu cele şapte surori ale sale la ferma de vite a tatălui său.
Crescând pe aceste meleaguri, unde uneori era necesar să călătorească mai multe zile pentru a vizita o rudă, a învăţat să aibă răbdare.
Este o lecţie esenţială pentru un fotograf, care trebuie să ştie cum să aştepte momentul potrivit pentru a surprinde „fracţiunea de secundă” ideală pentru fotografia sa.
Activist de stânga în timpul studiilor sale de drept şi apoi de economie, brazilianul a fugit în Franţa în 1969 pentru a scăpa de dictatura militară împreună cu viitoarea sa soţie, Lelia Wanick, cu care a avut doi copii.
Angajat al Organizaţiei Internaţionale a Cafelei, el călătorea uneori în Africa. În Africa s-a apucat pentru prima dată de fotografie, cu un aparat oferit de Lelia.
„Mi-am dat seama că instantaneele îmi ofereau mai multă plăcere decât rapoartele economice”, recunoaşte el.
Salgado a decis să facă din fotografie profesia sa, chiar dacă asta însemna să refuze o slujbă la Banca Mondială.
În Africa, unde s-a simţit „ca acasă”, brazilianul a realizat primele sale reportaje despre secetă şi foamete în Niger şi în Etiopia.
Angajat de legendara agenţie Magnum în 1979, Salgado a obţinut primul său scoop doi ani mai târziu, realizând 76 de fotografii în 60 de secunde în timpul tentativei de asasinare a preşedintelui american Ronald Reagan la Washington.
Descoperirea sa mondială a venit în 1986, cu fotografiile sale iconice ale furnicarului uman din Serra Pelada, Brazilia, unde s-a cŕą’turat cu mineri de aur acoperiţi de noroi timp de 35 de zile în cea mai mare mină de aur deschisă din lume.
Este, de asemenea, autorul cărţii „Exodes”” (2000), despre migraţia forţată în 40 de ţări.
Unii l-au acuzat că profită de o „estetică a mizeriei”, dar el a ignorat întotdeauna criticile.
„Graniţele sunt artificiale. Peste tot, am văzut aceeaşi fiinţă umană. Străinul nu există”, declara el în 2016.
Fotografia „este un mod de viaţă, este ideologia mea”, mărturisea el pentru AFP în 2022, la Sao Paulo, în timpul prezentării expoziţiei sale „Amazonia”, rezultatul a şapte ani de muncă în cea mai mare pădure tropicală a planetei.
Foarte implicat în lupta împotriva încălzirii globale, Salgado s-a opus ferm politicilor de mediu ale preşedintelui de extremă dreaptă Jair Bolsonaro.
În statul său natal, Minas Gerais, a înfiinţat Institutul Terra pentru regenerarea pădurilor şi a biodiversităţii pe terenurile defrişate, graţie sprijinului a peste 3.000 de proprietari de terenuri.
