Francesco Bagnaia şi Flavia Pennetta, printre primii purtători ai flăcării olimpice pentru JO din 2026

Știri de azi | Francesco Bagnaia şi Flavia Pennetta, printre primii purtători ai flăcării olimpice pentru JO din 2026 - Știri de azi |
#image_title

Comitetul de organizare pentru Jocurile Olimpice din 2026 de la Milano-Cortina a anunţat vineri că pilotul de MotoGP Francesco Bagnaia şi fosta jucătoare de tenis Flavia Pennetta se numără printre primii purtători ai flăcării olimpice în cadrul ştafetei din Italia.

Deşi identitatea ultimului purtător al flăcării olimpice este încă incertă, cu toate că Jannik Sinner se află pe lista scurtă şi ar putea fi alesul, primii purtători ai torţei sunt deja cunoscuţi. 

Vineri, comitetul de organizare a anunţat că Bagnaia şi Pennetta vor fi printre primii care vor purta torţa. Niciunul dintre ei nu este originar din Roma, punctul de plecare al ştafetei la 6 decembrie. Bagnaia este din Torino, iar Pennetta din Brindisi, în Puglia.

Conform tradiţiei olimpice, aprinderea flăcării va avea loc la Olympia, la 26 noiembrie. Flacăra va rămâne iniţial în Grecia pentru o primă ştafetă de nouă zile prin ţară, înainte de a ajunge la Roma, la 4 decembrie. Ştafeta va începe două zile mai târziu în capitala italiană, unde Bagnaia şi Pennetta vor fi însoţiţi de cântăreţul Achille Lauro, de un tânăr autist, Andrea Antonello, şi de tatăl său, Franco, de chef Lucia Tellone şi de Dario Pivirotto, care a purtat deja flacăra olimpică la Jocurile Olimpice din 1956 de la Cortina d’Ampezzo şi din 2006 de la Torino.

Flacăra olimpică, purtată de 10.001 de alergători, va traversa Italia de la nord la sud şi de la est la vest timp de 63 de zile, parcurgând 12.000 de kilometri şi trecând prin locuri emblematice precum Siena, Pompei sau Como. Va trece prin Cortina d’Ampezzo la 26 ianuarie, înainte de a ajunge la Milano în 6 februarie pentru ceremonia de deschidere prevăzută în stadionul de fotbal San Siro.

Știri de azi | Adolescentul care ar fi trimis e-mailurile de ameninţare privind atacuri armate în şcoli, spitale şi alte instituţii din România, dus din arest la Spitalul de Psihiatrie ”Obregia”, pentru tratament – surse - Știri de azi |

Adolescentul care ar fi trimis e-mailurile de ameninţare privind atacuri armate în şcoli, spitale şi alte instituţii din România, dus din arest la Spitalul de Psihiatrie ”Obregia”, pentru tratament – surse

Știri de azi | Timiş: Cinci persoane arestate preventiv pentru furtul a 50.000 de euro/ Banii proveneau dintr-un credit, iar hoţii au aflat de existenţa lor chiar de la păgubită - Știri de azi |

Timiş: Cinci persoane arestate preventiv pentru furtul a 50.000 de euro/ Banii proveneau dintr-un credit, iar hoţii au aflat de existenţa lor chiar de la păgubită