Franţa vrea să pună capăt asistenţei medicale gratuite pentru pensionarii străini din afara UE. Măsura i-ar afecta în special pe americani

Franţa doreşte ca pensionarii din afara Uniunii Europene, care beneficiază în prezent de sistemul public de sănătate, să înceapă să plătească pentru acesta. Este o măsură care i-ar afecta în special pe pensionarii americani, care au migrat în unul dintre cele mai generoase state sociale din Europa nu numai pentru mâncare, peisaje şi cultură, ci şi, în unele cazuri, pentru asistenţa medicală gratuită de nivel mondial, relatează POLITICO.

„Este o chestiune de echitate”, a declarat pentru POLITICO François Gernigon, parlamentarul care a iniţiat propunerea legislativă. „Dacă eşti cetăţean francez şi te muţi în SUA, nu beneficiezi de reciprocitate, nu beneficiezi de asigurări sociale gratuite”, a arătat el.

Conform legislaţiei franceze, cetăţenii din afara UE care nu lucrează, care au o viză de lungă şedere şi pot dovedi că au o pensie sau venituri din capital suficiente (peste 23.000 de euro pe an), precum şi o asigurare medicală privată, pot obţine, după trei luni, un card care le oferă acces gratuit la asistenţa medicală publică. În acel moment, ei pot anula asigurarea medicală privată anterioară şi beneficia de cea franceză. În ultimii ani, aceasta a devenit o opţiune convenabilă pentru pensionarii americani. Însă majoritatea parlamentarilor francezi doresc să pună capăt acestei situaţii şi să îi oblige să plătească o contribuţie minimă.

Această idee a fost deja adoptată în cele două camere ale parlamentului în această lună, în cadrul discuţiilor bugetare, şi ar putea fi pusă în aplicare încă de anul viitor, întrucât guvernul a susţinut-o.

Gernigon susţine că înşişi expaţii americani i-au spus că nu consideră normală situaţia actuală şi că sunt gata să contribuie mai mult.

Conform ultimei versiuni a propunerii, modificată de Senatul francez, numai cetăţenii din afara UE care nu plătesc impozite sau nu contribuie la alte programe de asistenţă socială în Franţa ar fi obligaţi să plătească noua contribuţie minimă.

Legiuitorii nu au stabilit cuantumul contribuţiei, deoarece acest lucru va fi lăsat la latitudinea guvernului. Pentru Gernigon, valoarea ar putea varia în funcţie de nivelul de acoperire a asistenţei medicale, dar ar fi totuşi mai ieftină decât asigurarea privată din SUA sau din străinătate, care, potrivit lui, costă între 300 şi 500 de euro pe lună.

Dezbaterea are loc în contextul în care Franţa se străduieşte să-şi reducă cheltuielile şi să-şi scadă deficitul bugetar la 5% din produsul intern brut în anul viitor.

Gernigon a declarat că nu a evaluat încă cât de multe venituri ar genera aceste noi contribuţii şi spune că obiectivul său principal este echitatea mai degrabă decât rezolvarea problemelor bugetare ale Franţei. „Nu asta va umple golul din bugetul securităţii sociale”, a subliniat el.

Mircea Cărtărescu pentru The Guardian: „M-am răzbunat stilistic şi literar pe oamenii care mi-au furat tinereţea”

Vaslui – Cisterna încărcată cu GPL răsturnată pe marginea DN 26 a fost repusă pe roţi. Încărcătura va fi transvazată