Fratele fostului preşedinte prorus Igor Dodon a fost reţinut pe aeroportul din Chişinău

Alexandru Dodon, fratele fostului preşedinte prorus Igor Dodon, în prezent lider al Partidului Socialiştilor, a fost reţinut, miercuri, pentru 72 de ore, pe aeroportul din Chişinău, relatează presa de peste Prut.

Informaţia a fost confirmată de procurorul-adjunct de la Procuratura Anticorupţie, Vasile Plevan, scrie

Procurorul a explicat că fratele lui Igor Dodon avea calitate de învinuit, mai exact era acuzat de complicitate la îmbogăţire ilicită. La solicitarea procurorilor, acesta nu s-a prezentat pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile şi, ca urmare, instanţa a decis să emită o ordonanţă de reţinere.

 a scris că în perioada în care Igor Dodon era preşedintele R. Moldova, Alexandru Dodon a făcut primul pas spre lansarea sa oficială în afaceri în Republica Moldova, după ce anterior el avusese în afaceri în Rusia, unde era cofondator a două companii, împreună cu Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei.

În Republica Moldova, în decembrie 2019, Alexandru Dodon a lansat compania „Agrofactory” SRL, cu activităţi declarate în agricultură. SRL-ul era înregistrat la Sadova, raionul Călăraşi. Ulterior, firma a preluat zeci de terenuri agricole din Sadova, unele dintre ele aparţinând Galinei Dodon, mama fraţilor Igor şi Alexandru Dodon. În octombrie 2021, firma Agrofactory SRL a preluat compania „Baza de Odihnă Sadovo” SRL, cea care deţine baza de agrement din satul Sadova, despre care Igor Dodon spunea anterior, în mai multe ocazii, că aparţine „unui investitor din Rusia”. În tranzacţia cu terenul de 11 hectare al bazei de odihnă a fost implicat şi un offshore britanic, „Chester Business” LP. 

 

Justiţia UE menţine amenda de 320 de milioane de euro împotriva Poloniei aplicată pentru încălcarea statului de drept

Sindicaliştii din Senat: În ultimele zile, am lucrat mult peste program pentru ca bugetul de stat să fie aprobat la timp / Suntem ţinta unor acuze gratuite, a unor decizii injuste