FRF anunţă că încearcă să suplimenteze numărul de bilete alocate fanilor români la meciul cu Turcia. Tichetele puse în vânzare vineri s-au epuizat în 20 de secunde

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că încearcă să suplimenteze numărul de bilete alocate fanilor români la meciul cu Turcia, după ce tichetele puse în vânzare vineri s-au epuizat în 20 de secunde

Regretăm sincer faptul că nu au fost disponibile mai multe bilete pentru fanii români la partida Turcia – România, programată la Istanbul, pe 26 martie. Iniţial, Federaţia Turcă de Fotbal a alocat un număr de 1.900 de bilete pentru suporterii români, reţinând diferenţa până la 2.130 din considerente de siguranţă.
 
FRF a insistat pentru respectarea regulamentelor UEFA şi, în urma demersurilor făcute, a obţinut cota corectă de bilete, reprezentând 5% din capacitatea stadionului, respectiv 2.130 de bilete. Toate cele 2.130 de bilete au fost puse în vânzare simultan şi s-au epuizat în aproximativ 20 de secunde. În momentul lansării vânzării, pe platformă se aflau aproximativ 3.700 de utilizatori, iar imediat după start numărul acestora a crescut la peste 5.000. Fiecare comandă a putut conţine maximum 4 bilete. Raportat la o medie de 3 bilete per comandă, rezultă că, dacă luăm în calcul doar cele 3.700 de persoane prezente iniţial pe site, aproximativ o cincime dintre acestea a reuşit să finalizeze achiziţia.
 
Precizăm că biltelele apar ca vândute în momentul în care sunt adăugate în coş, acestea nemaifiind disponibile ulterior, în etapa de personalizare a comenzii cu datele cumpărătorului.
 
Dorim să subliniem foarte clar că nu există parteneriat cu nicio agenţie de turism, iar niciunul dintre cele 2.130 de bilete nu a fost distribuit cătrea acestea. Îi rugăm pe suporteri să manifeste prudenţă şi să se asigure că vor beneficia de condiţii de siguranţă la meci, întrucât eventualele bilete achiziţionate din alte surse, dacă acestea există cu adevărat, nu se află în sectorul dedicat suporterilor români.

 
De asemenea, recomandăm ferm evitarea platformelor de re-sale şi a altor site-uri neoficiale. Biletele sunt securizate, personalizate şi pot fi urmărite.fiind emise pe numele persoanei care le-a comandat. În situaţia în care se dovedeşte specula, există posibilitatea anulării biletelor.
 
FRF încearcă să suplimenteze numărul de bilete alocate fanilor români. De asemenea, conform informaţiilor primite, Federaţia Turcă de Fotbal intenţionează să pună în vânzare bilete cu aproximativ o săptămână înainte de meci. Suporterii români pot încerca să achiziţioneze bilete şi în acest mod, cu respectarea condiţiilor impuse de organizator, condiţii care nu au fost deocamdată comunicate oficial.
 
Echipa Naţională de Fotbal a României mulţumeşte suporterilor pentru susţinerea extraordinară şi pentru interesul uriaş arătat, un interes care mai adaugă o cărămidă la zidul de încredere pe care dorim să îl construim împreună”, se arată în comunicatul FRF. 

Joi, 26 martie, ora 19:00, ora României, tricolorii vor întâlni Turcia, la Istanbul, pe stadionul „Beşiktaş Park”, în semifinala play-off-ului pentru CM.

Pentru fanii români, preţul unui tichet a fost de 145 RON (27 euro), iar locurile sunt repartizate în Peluza Nord.

Pentru a se califica la Campionatul Mondial, România trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, şi de câştigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare, pe 31 martie. Dacă vor obţine biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni la turneul final, în faza grupelor, SUA, Paraguay şi Australia.

 

Pentagonul va rupe legăturile cu Universitatea Harvard

Pacientă diagnosticată cu trei tipuri de cancer, operată cu succes la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Intervenţia a durat patru ore