FRF: Cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa naţională a României de pe banca tehnică

FRF confirmă, luni, că Gheorghe Hagi a refuzat echipa naţională şi precizează că în perioada imediat următoare, Administraţia urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecţioner al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice, informează frf.ro.

„Federaţia Română de Fotbal doreşte să îşi exprime recunoştinţă faţă de domnul Gheorghe Hagi pentru deschiderea şi dorinţa sa de a prelua conducerea echipei naţionale de fotbal a României.

Hagi este un simbol al fotbalului românesc, iar angajamentul său continuu faţă de acest sport este deosebit de apreciat. FRF înţelege însă motivele care au stat la baza deciziei sale de a nu prelua, în acest moment, rolul de selecţioner al echipei naţionale şi respectă decizia sa.

FRF îi urează mult succes în continuare în cadrul proiectului Farul Constanţa, având deplina încredere că Gheorghe Hagi va continua să contribuie semnificativ la dezvoltarea fotbalului românesc, aşa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere.

Cu siguranţă, mai devreme sau mai târziu, domnul Hagi va conduce echipa naţională a României de pe banca tehnică spre noi succese. Spiritul său ambiţios, dăruirea şi pasiunea pentru fotbal reprezintă valori esenţiale care, cu siguranţă, la momentul potrivit, vor aduce beneficii imense echipei naţionale.

În perioada imediat următoare, Administraţia FRF urmează să identifice cea mai bună variantă pentru postul de selecţioner al României, în baza nominalizărilor Comisiei Tehnice„, a anunţat FRF.

Gheorghe Hagi a anunţat, luni, într-un comunicat, că nu poate accepta oferta FRF de a fi selecţionerul echipei naţionale de fotbal.

”Regele” fotbalului românesc spune că această decizie a fost una dintre cele mai dificile din cariera sa.

 

Jocurile Olimpice: Duelul titanilor din tenis, câştigat de Djokovici în faţa lui Nadal. Nole s-a impus în două seturi

„Incident major”, declarat în nord-vestul Angliei. Cel puţin opt persoane, inclusiv copii, au fost înjunghiate. Un suspect a fost arestat