FRF: Curtea de Apel Bucureşti desfiinţează în mod definitiv Sentinţa Tribunalului Bucureşti prin care se respingea cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr. 17083/3/2024, desfiinţând în mod definitiv hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care se respinsese cererea de înscriere în Registrul Federaţiilor a structurilor sportive a căror afiliere a fost ratificată prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din 5.04.2024.

Hotărârea a fost pronunţată în complet de divergenţă, fiind esenţial că atât opinia majoritară, cât şi cea separată au admis apelul FRF şi au desfiinţat sentinţa primei instanţe, în timp ce opinia separată a dispus chiar înscrierea tuturor structurilor sportive în Registrul Federaţiilor.

”Este o nouă confirmare a legalităţii demersului Federaţiei Române de Fotbal de punere în aplicarea a Deciziei în interesul legii nr. 19/2023 şi, corespondent, a caracterului grav defăimător, calomnios al susţinerilor cu privire la pretinsele nereguli în organizarea Federaţiei. Pentru aceste susţineri, cât şi pentru numeroasele demersuri de tergiversare a procedurii de înscriere în Registrul Federaţiilor, Federaţia Română de Fotbal îşi rezervă integral dreptul de a parcurge căile legale pentru obţinerea de despăgubiri corespondente cu prejudiciul produs, inclusiv reputaţional.

Federaţia Română de Fotbal asigură membrii afiliaţi că a întreprins şi întreprinde toate demersurile legale pentru accelerarea procedurii administrative de recunoaştere a componenţei federaţiei în registrele corespondente”, arată frf.ro.

Potrivit digisport.ro, iniţial, instanţa a admis cererea cluburilor FCU Craiova, Progresul Bucureşti şi AFC Rapid (nu clubul din SuperLigă, ci asociaţia non-profit care susţine că e adevărata continuatoare), conform cărora FRF ar fi funcţionat în ilegalitate în ultimii 23 de ani, inclusiv în prezent.

Acuzaţiile au fost iniţiate de patronul primului club, Adrian Mititelu.

 

Trumpista Marjorie Taylor Greene a investit pe bursă înainte ca Trump să suspende războiul comercial. Ea anunţă Congresul că a cumpărat acţiuni Apple, Amazon şi Merk de 21.000 până la 315.000 de dolari şi a vândut bonuri de Trezorerie între 50 şi 100.000

CSM avizează negativ modificarea pensiilor de serviciu pentru magistrați: Comisia Europeană nu a solicitat acest lucru