Şeful guvernului german a afirmat că el şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, împărtăşesc „dorinţa fermă ca Turcia să rămână alături de noi în calitate de membru important al NATO”, a declarat Merz, în prima sa vizită la sediul NATO din Bruxelles de la preluarea mandatului de cancelar în această săptămână.
Turcia protejează o zonă din teritoriul NATO de o importanţă strategică, a declarat Merz într-o conferinţă de presă comună cu Rutte.
„De aceea, Turcia este un partener NATO extrem de valoros şi important pentru noi şi voi face tot ce îmi stă în putinţă
pentru a menţine şi extinde în continuare acest parteneriat cu Turcia în cadrul NATO”, a mai spus el.
Merz a mai spus că intenţionează să accepte o invitaţie din partea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în viitorul apropiat.
Declaraţia sa survine în momentul în care guvernul de la Berlin analizează dacă va aproba livrarea de avioane de luptă către Turcia.
Turcia vrea să achiziţioneze 40 de avioane Eurofighter. În condiţiile în care Germania este implicată în proiectul comun european, avioanele de luptă nu pot fi exportate fără aprobarea guvernului german.