Cancelarul german Friedrich Merz şi-a exprimat, luni, recunoştinţa faţă de preşedintele american Donald Trump, după ce acesta a decis să amâne atacurile asupra centralelor electrice iraniene şi să deschidă calea către discuţii directe cu Teheranul.
„Sunt recunoscător că (Donald Trump) a declarat astăzi că amână acest lucru cu cinci zile şi că a deschis acum şi posibilitatea unor contacte directe şi imediate cu conducerea iraniană”, a declarat cancelarul în cadrul unei conferinţe de presă.
Donald Trump amână „orice atac militar împotriva centralelor electrice şi a infrastructurii energetice iraniene pentru o perioadă de cinci zile”, conform unui anunţ făcut luni de preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, care informează totodată că decizia a fost luată în urma unor discuţii „foarte bune şi productive” cu partea iraniană, care vor continua. Imediat, preţurile petrolului au început să scadă pe burse.
La scurt timp, însă, agenţia iraniană Fars a citat o sursă care a dezminţit orice discuţii, directe sau indirecte, între Washington şi Teheran.



