FT: Un memo al Casei Albe acuză Alibaba că ajută armata chineză să vizeze SUA; compania respinge acuzaţiile

Alibaba ar fi oferit sprijin tehnologic armatei chineze pentru operaţiuni îndreptate împotriva Statelor Unite, potrivit unui memo al Casei Albe citat de Financial Times vineri, transmite CNBC.

Ziarul britanic nu a putut verifica independent informaţiile şi nu a publicat documentul integral, iar momentul emiterii memo-ului nu este clar.

Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii, însă FT a declarat că îşi susţine relatarea.

Alibaba a respins ferm acuzaţiile, numindu-le ”complet false” şi punând la îndoială motivaţia scurgerii anonime de informaţie: ”Această operaţiune de PR maliţioasă provine evident de la o voce izolată care încearcă să submineze recenta înţelegere comercială dintre preşedintele Trump şi China.”

Contextul este marcat de eforturile tot mai agresive ale SUA de a limita accesul Chinei la semiconductori avansaţi necesari pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Totodată, popularitatea în creştere a modelului open-source Qwen al Alibaba în Silicon Valley ar putea ameninţa modelele comerciale ale OpenAI şi Anthropic, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind o posibilă bulă în sectorul AI.

Alibaba va publica rezultatele financiare trimestriale pe 25 noiembrie, înainte de deschiderea pieţei americane.

 

Google implică AI în prognozele meteo

Sibiu – Accident între un autoturism şi un microbuz, în localitatea Veştem. 12 persoane implicate. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie – FOTO