Magistrații au dispus arestarea în lipsa lui Horațiu Potra, după descinderile care au avut loc acasă la apropiații lui Călin Georgescu, inclusiv în locuința lui Potra. Au găsit atunci sume impresionante de bani într-un seif ascuns în podea. Tot atunci au găsit anchetatorii un întreg arsenal de arme în casa lui.
Potra este cercetat pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și muniților.
Horațiu Potra, mesaj de ultimă oră despre instigarea la violențe, după ce i s-a deschis dosar
Pe de altă parte, după decizia Biroului Electoral Central de duminică, de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, Horațiu Potra a lansat un mesaj în care susținea că „lovitura de stat din partea globaliștilor” continuă și i-a îndemnat pe apropiații lui să iasă în stradă cu arme albe.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz, iar Horațiu Potra s-a ales cu un nou dosar penal, de data aceasta pentru instigare la violență.
Marți, Horațiu Potra a venit cu un mesaj după ce i s-a deschis dosar de incitare la violențe. Mercenarul susține că mesajul din weekend a fost scris la nervi și, spune el, cei care îl cunosc știu că este indulgent și departe de a fi violent.
În mesajul său, Potra spune că îndemnul de a ieși să fie apărată libertatea și democrația este unul normal și corect.