Statele Unite, hotărâte să îşi protejeze aliatul israelian, au stârnit miercuri mânia celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate după ce noul lor veto a blocat un apel la încetarea imediată a focului şi accesul umanitar în Gaza, informează AFP.
Acest veto „transmite mesajul extrem de periculos că vieţile a două milioane de palestinieni (…) nu contează”, a criticat ambasadorul pakistanez Asim Iftikhar Ahmad, considerându-l o „undă verde pentru anihilarea” palestinienilor din Gaza şi o „pată morală pe conştiinţa” Consiliului.
„Tăcerea nu-i poate apăra pe cei morţi, nu-i poate ţine de mână pe cei care mor, nu poate înfrunta maşinăria nedreptăţii”, a adăugat omologul său algerian Amar Bendjama.
Într-un moment în care umanitatea este pusă la încercare în direct din Gaza, acest proiect de rezoluţie s-a născut din sentimentul nostru comun de responsabilitate. Responsabilitate faţă de civilii din Gaza„ şi faţă de ostatici, „responsabilitate în faţa istoriei”, a insistat ambasadorul sloven Samuel Zbogar. „Destul este destul, este destul”, a declarat el.
În timp ce Franţa şi Marea Britanie şi-au exprimat „regretul” faţă de rezultatul votului, ambasadorul chinez Fu Cong a criticat direct Statele Unite, cerându-le să „adopte o atitudine corectă şi responsabilă”.
Tăcut pe această temă timp de un an, Consiliul s-a străduit să vorbească pe o singură voce de la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, blocat de mai multe ori de veto-urile american, dar şi rus şi chinez.
În acest context, el nu a încercat să rupă tăcerea din noiembrie, când SUA lui Joe Biden au blocat un text care cerea de asemenea încetarea focului, din aceleaşi motive ca cele invocate miercuri pentru primul veto al noii administraţii Trump.
Textul este „inacceptabil pentru ceea ce spune şi inacceptabil pentru ceea ce nu spune”, a explicat ambasadorul în exerciţiu al SUA la ONU, Dorothy Shea, înaintea votului.
Acesta ar „submina eforturile diplomatice de a obţine o încetare a focului care să reflecte realitatea de pe teren şi ar încuraja Hamas”, a adăugat ea, insistând asupra dreptului Israelului de „a se apăra”.
Proiectul de rezoluţie, care a primit 14 voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, a cerut „o încetare imediată, necondiţionată şi permanentă a focului” şi eliberarea necondiţionată a ostaticilor.
Subliniind „situaţia umanitară catastrofală” din teritoriul palestinian, rezoluţia a solicitat „ridicarea imediată şi necondiţionată a tuturor restricţiilor privind intrarea ajutorului umanitar în Gaza şi distribuirea acestuia în condiţii de siguranţă şi fără obstacole pe scară largă”, inclusiv de către ONU.
După mai mult de două luni şi jumătate de blocaj, Israelul a permis din nou, începând cu 19 mai, unui număr limitat de camioane ale ONU să intre în Gaza, numind acest lucru o „picătură în oceanul” nevoilor din teritoriul devastat de 20 de luni de război.
În acelaşi timp, Fundaţia Umanitară Gaza (GHF), o organizaţie finanţată în mod opac şi susţinută de Israel şi Statele Unite, a înfiinţat centre de distribuţie a ajutoarelor care au fost denunţate de ONU ca fiind contrare principiilor umanitare. Mai multe tragedii au avut loc în ultimele zile în apropierea acestor centre, soldate cu zeci de morţi.
Cu Consiliul paralizat, ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a făcut apel la toate capitalele.
„Fiecare ţară are obligaţia de a acţiona. Acţionaţi acum, acţionaţi ferm, acţionaţi pentru a pune capăt impunităţii, acţionaţi pentru a pune capăt atrocităţilor. Acţionaţi pentru umanitate”, a pledat el, anunţând că se va adresa Adunării Generale pentru un nou vot.
La rândul său, Hamas a denunţat un veto american „scandalos”, care arată „alinierea totală” la Israel şi „sprijinul politic direct” pentru acţiunile acestuia în Gaza.
„Nu vă mai pierdeţi timpul”, a replicat ambasadorul israelian Danny Danon, atacând un proiect de rezoluţie care „subminează” eforturile umanitare. „Nicio rezoluţie, niciun vot (…) nu va sta în calea noastră” de a aduce înapoi toţi ostaticii, a insistat el.
Israelul se confruntă cu o presiune internaţională tot mai mare pentru a pune capăt războiului care face ravagii în Gaza, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra solului israelian, la 7 octombrie 2023.