Furtuna Debby, retrogradată ca depresiune atmosferică tropicală, ameninţă încă nord-estul SUA

Furtuna tropicală Debby a fost retrogradată ca o depresiune atmosferică tropicală, după ce a provocat cel puţin şapte morţi în sud-estul SUA, săptămâna aceasta. Debby se îndreaptă în prezent spre nord, către Virginia, Maryland, Pennsylvania şi New York, unde ar urma să dea naştere unor tornade şi ameninţă cu viituri rapide în zone deja îmbibate de apă, afirmă meteorologii, potrivit Reuters.

 

 

Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) a arătat, într-un buletin, că deşi Debby va continua să slăbească în intensitate până duminică, ”ploile abundente, inundaţiile rapide şi prin creşterea nivelului râurilor vor continua în următoarele două zile, în timp ce furtuna se îndreaptă spre nord-est”.

Debby a atins uscatul joi, pentru a doua oară în această săptămână, ajungând la ţărm în apropiere Bulls Bay, Carolina de Sud, la trei zile după ce a lovit  Gulf Coast din Florida ca un uragan de categoria 1, iar apoi a traversat nordul Floridei şi Georgia până la Oceanul Atlantic.

Debby ar putea da naştere unor tornade în Carolina de Nord şi Virginia, joi seară şi vineri dimineaţă, inclusiv în vecinătatea Washington, D.C., a arătat NWS.

Potrivit prognozei, Debby ar urma să aducă încă 7 centimetri de ploaie joi în unele părţi din estul Carolinei de Sud, a arătat Centrul Naţional pentru Uragane, cu o cantitate totală care depăşeşte, în unele zone, 64 de centimetri, începând de luni. Cantitatea totală de precipitaţii ar putea ajunge la 38 de centimetri în sud-estul Carolinei de Nord şi 25 de centimetri în unele zone din Virginia.

Guvernatorul din Carolina de Sud, Henry McMaster, a afirmat că în acest stat nu au existat decese legate de furtuni până joi după-amiază, dar a făcut apel la locuitori să rămână prevăzători în a se aventura, întrucât există riscul unor inundaţii prin revărsarea râurilor.

”Nu s-a terminat încă. Am trecut de unele pericole, dar mai sunt încă multe, aşa că nu lăsaţi garda jos încă”, a spus McMaster, într-o conferinţă de presă.

Peste 45.000 de consumatori nu aveau electricitate în Carolina de Nord şi Virginia, joi seară, potrivit site-ului de monitorizare Poweroutage.us.

Joi dimineaţă, o tornadă a provocat moartea unui bărbat după ce casa acestuia s-a prăbuşit, în estul Carolinei de Nord, şi a cauzat avarii la cel puţin zece case, o biserică şi o şcoală din Wilson County, Carolina de Nord, au relatat, pe reţelele de socializare, oficialii locali.

În weekend, Debby ar putea aduce până la 15 centimetri de ploaite din Maryland până în nordul statului Vermont. Însă New York City va evita cea mai rea parte a furtunii, a afirmat Josh Weiss, un meteorolog.

În Bulloch County, Georgia, la circa 80 de kilometri nord-vest de Savannah, patru baraje au cedat, miercuri, în urma inundaţiilor şi oficialii au avertizat, joi, că Barajul de la Cypress Lake risca şi el să cedeze.

Acest lucru a dus la evacuarea localnicilor, după ce casele au fost inundate, iar drumurile au devenit impracticabile întrucât lacuri şi pâraie au ieşit din albie, a transmis Biroul Şerifului din Bulloch County.

 

Marea Britanie investighează o investiţie de miliarde de dolari a Amazon în startupul de AI Anthropic

ChatGPT permite şi utilizatorilor care nu plătesc abonament să creeze imagini