G7 este gata să acţioneze pentru a proteja aprovizionarea globală cu energie şi susţine securitatea Strâmtorii Ormuz: “Solicităm încetarea imediată şi necondiţionată a tuturor atacurilor regimului iranian”

Miniştrii de externe ai ţărilor din Grupul celor Şapte au declarat sâmbătă că sunt pregătiţi să ia măsurile necesare pentru a susţine aprovizionarea globală cu energie şi au reafirmat importanţa protejării rutelor maritime, inclusiv în Strâmtoarea Ormuz, relatează Reuters.

„Noi… ne exprimăm sprijinul faţă de partenerii noştri din regiune în faţa atacurilor nejustificate ale Republicii Islamice Iran şi ale reprezentanţilor săi”, au declarat într-un comunicat miniştrii din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.

„Condamnăm în termenii cei mai fermi atacurile nesăbuite ale regimului împotriva civililor şi a infrastructurii civile, inclusiv a infrastructurii energetice”, au afirmat aceştia.

Comunicatul G7:

“Noi, miniştrii de externe ai ţărilor G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii – precum şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, ne exprimăm sprijinul faţă de partenerii noştri din regiune în faţa atacurilor nejustificate ale Republicii Islamice Iran şi ale grupărilor sale afiliate.

Condamnăm în termenii cei mai fermi atacurile nesăbuite ale regimului împotriva civililor şi a infrastructurii civile, inclusiv a infrastructurii energetice, din Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Irak, în conformitate cu Rezoluţia 2817 a Consiliului de Securitate al ONU. Atacurile nejustificate ale regimului iranian împotriva acestor state ameninţă, de asemenea, securitatea regională şi globală. Solicităm încetarea imediată şi necondiţionată a tuturor atacurilor regimului iranian. Reafirmăm importanţa protejării rutelor maritime şi a siguranţei navigaţiei, inclusiv în Strâmtoarea Ormuz şi în toate căile navigabile critice asociate, precum şi a siguranţei şi securităţii lanţurilor de aprovizionare şi a stabilităţii pieţelor energetice. Suntem pregătiţi să luăm măsurile necesare pentru a sprijini aprovizionarea globală cu energie, cum ar fi eliberarea stocurilor decisă de membrii Agenţiei Internaţionale pentru Energie la 11 martie.

G7 a declarat în repetate rânduri că Iranul nu trebuie să obţină niciodată o armă nucleară şi că trebuie să-şi oprească programul de rachete balistice, să pună capăt activităţilor sale destabilizatoare din regiune şi din întreaga lume şi să înceteze violenţa şi represiunea îngrozitoare împotriva propriului popor.

Susţinem dreptul ţărilor atacate în mod nejustificat de Iran sau de reprezentanţii iranieni de a-şi apăra teritoriile şi de a-şi proteja cetăţenii. Reafirmăm sprijinul nostru neclintit pentru securitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a acestora.

Condamnăm atacurile sfidătoare din Irak ale Iranului şi ale miliţiilor sale împotriva instalaţiilor diplomatice şi a infrastructurii energetice, în special în regiunea Kurdistanului irakian, precum şi împotriva forţelor SUA şi ale Coaliţiei împotriva ISIS şi a poporului irakian”.

viewscnt

Suceava: Un mort și doi răniți într-un accident rutier pe DN 2, la Pătrăuți

Primarul Capitalei şi edilul Sectorului 1, „tur de forţă” pe străzi, pentru a vedea ce probleme sunt în acest sector/ Ciucu: „Haideţi să facem ordine şi curăţenie în acest oraş!” – FOTO