Miniştrii Finanţelor din cadrul G7 au discutat luni despre posibilitatea folosirii rezervelor strategice de petrol cu scopul de a ajuta la o stabilizare a pieţei, pe care preţurile au ”explodat” din cauza Războiului din Orientul Mijlociu, însă nu au luat vreo decizie pentru moment, relatează AFP.
”Vom urmări lucrurile îndeaproape. Suntem pregătiţi să luăm toate măsurile necesare, inclusiv folosirea rezervelor strategice de petrol pentru a stabiliza piaţa”, însă ”nu suntem încă acolo”, a declarat presei ministrul francez al Finanţelor Roland Lescure.
Roland Lescure i-a reunit pe colegii săi din cadrul G7 într-o reuniune video pentru a analiza situaţia.
–>


