Gabriela Firea critică derapajele din spațiul online privind violența asupra femeilor: ‘Nu putem tolera asemenea comportamente extrem de periculoase’

#image_title

Fostul ministru al Familiei a subliniat că asemenea comportamente nu trebuie tolerate, avertizând că „violența verbală asupra femeilor, glumele proaste și derapajele trebuie să înceteze!”. Ea a atras atenția că astfel de derapaje nu sunt simple ironii, ci pași care pot duce spre agresiuni reale: „Pentru că așa începe totul: cu o glumă proastă, o poză trucată, cu o bătaie de joc care pare «doar o ironie»”.

Firea a precizat că, deși critica profesională este legitimă, „alte aspecte sunt doar moduri prin care unii încearcă să suprime o femeie din spațiul public, cu dispreț”, și a condamnat utilizarea imaginilor false în scop denigrator.

Ea a pledat pentru respect față de femeile care activează în politică și în alte domenii, în ciuda obstacolelor specifice, afirmând că acestea „sunt acolo, cu profesionalism, cu decență și cu implicare până la epuizare”.

Gabriela Firea a mai avertizat că discursul online devine tot mai toxic: „Este ură ambalată în sarcasm […] haos cultivat cu scop politic. Este agresivitate ambalată în glumițe, dispreț față de decență și față de o democrație sănătoasă”, și a cerut o reflecție serioasă asupra reglementării conținutului digital și combaterii manipulării online.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Fostul pilot de MotoGP, Aleix Espargaro, va participa în Turul Austriei, la ciclism

Lavinia Șandru îi cere explicații lui Ilie Bolojan. Parlamentarii și-au votat călătorii cu avionul la clasa Business