Gabriela Firea şi mai multe persoane publice, scrisoare deschisă către doi comisari europeni în care propun extinderea protecţiei pentru victimele violenţei domestice, incriminarea feminicidului şi asigurarea unor sancţiuni ferme pentru agresori

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a transmis o scrisoarea deschisă către comisarul european pentru Democraţie, Justiţie, Stat de drept şi Protecţia consumatorilor, Michael McGrath, şi comisarul european pentru Pregătire, Gestionarea situaţiilor de criză şi Egalitate, Hajda Lahbib, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Firea propune extinderea protecţiei pentru victimele violenţei domestice, incriminarea feminicidului şi asigurarea unor sancţiuni ferme pentru agresori. Ea consideră că este o responsabilitate comună combaterea violenţei fizice, sexuale, psihologice şi economice împotriva femeilor, precum şi a feminicidului. Scrisoarea este semnată de mai multe persoane publice.

Gabriela Firea a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a transmis, printr-o scrisoare deschisă, solicitări concrete din partea româncelor la adresa Comisiei Europene, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precizând că din această cauză au murit, până în prezent, 52 de femei în România. 

”Scrisoarea deschisă, la care am lucrat alături de experţi, specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, conţine măsuri concrete pentru modificarea şi întărirea legislaţiei europene privind combaterea violenţei domestice, în ţara noastră şi pe întreg teritoriul Uniunii Europene”, a afirmat Firea.
Scrisoarea deschisă este adresată comisarului european pentru Democraţie, Justiţie, Stat de drept şi Protecţia consumatorilor, Michael McGrath, şi comisarului european pentru Pregătire, Gestionarea situaţiilor de criză şi Egalitate, Hajda Lahbib. 

Firea solicită în acest document: stabilirea unui cadru juridic comun pentru prevenţie, investigare şi sancţionare, un cadru strategic european pentru sprijin psihologic, consiliere şi adăposturi, în sprijinul victimelor, o linie bugetară specifică şi o obligaţie pentru statele membre de a finanţa organizaţiile pentru drepturile femeilor şi serviciile specializate de sprijin a victimelor.
De asemenea, europarlamentarul PSD mai cere un set comun de indicatori de evaluare a performanţei în următorul CFM 2028-2034, pentru a măsura încrederea femeilor în instituţii, autonomia economică, reducerea dependenţei sau participarea femeilor la procesul decizional, dar şi  obligaţia pentru toate statele membre de a colecta şi raporta date armonizate privind violenţa împotriva femeilor.
Gabriela Firea mai propune crearea unui mecanism european permanent, interconectat şi cu capacitate operaţională pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, cu rol de coordonare transfrontalier, alertare şi schimb de informaţii între autorităţile competente şi toate statele membre. 
Firea a explicat că în mai multe state membre ale Uniunii Europene cazurile de violenţă domestică şi femicid continuă să crească, iar în spatele acestor statistici se află femei care trăiesc zilnic în frică, în tăcere, ameninţate şi lipsite de protecţie în propriile case sau chiar pe stradă. 
”Recent, România a fost zguduită de un alt caz de feminicid, în care o femeie a fost înjunghiată de fostul soţ pe stradă, în prezenţa copilului lor de trei ani. La sfârşitul lunii septembrie, victima îşi denunţase soţul la poliţie după ce acesta o răpise şi o agresase sexual. Mai mult, exista deja un ordin de restricţie emis de autorităţi împotriva agresorului. Acest incident tulburător subliniază nevoia urgentă de măsuri mai puternice şi mai eficiente, cum ar fi extinderea protecţiei pentru victimele violenţei domestice, incriminarea feminicidului şi asigurarea unor sancţiuni ferme pentru agresori”, a declarat Gabriela Firea. 
Ea susţine că este o responsabilitate comună combaterea violenţei fizice, sexuale, psihologice împotriva femeilor. 
”Combaterea violenţei fizice, sexuale, psihologice şi economice împotriva femeilor, precum şi a feminicidului, este o responsabilitate comună. Astfel de cazuri evidenţiază lacune şi vulnerabilităţi în sistemele noastre de protecţie, precum şi complexitatea acestui fenomen. În calitate de Membru al Parlamentului European şi al Comisiei FEMM, sunt profund angajată în apărarea drepturilor femeilor şi în lupta împotriva tuturor formelor de violenţă. Din acest motiv, am consultat parteneri din societatea civilă şi, împreună, dorim să vă atragem atenţia asupra creşterii fără precedent a violenţei domestice împotriva femeilor şi să propunem un set de măsuri aliniate la obiectivele strategice ale UE pentru a asigura protecţia necesară femeilor din întreaga Europă”, a mai transmis Gabriela Firea.

„Les Miserables”, noi sezoane din „Silent Witness” şi „The Chelsea Detective”, la BBC First

Cel puţin 10 morţi şi 40 de răniţi în urma atacurilor ruseşti intense din cursul nopţii asupra Ucrainei. Majoritatea victimelor sunt în Ternopil, unde a fost lovit în plin un bloc de locuinţe de nouă etaje