Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Andreeva în turul trei la Australian Open

Gabriela Ruse, locul 79 WTA, a fost eliminată, vineri, de rusoaica Mirra Andreeva, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 8, în turul trei la Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Andreeva s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, într-o oră şi 36 de minute.

A fost prima confruntare dintre cele două sportive.

Gabriela Ruse a obţinut pentru parcursul pe tabloul principal un premiu de 130 de puncte WTA şi 327.750 dolari australieni.

Ruse era ultima româncă rămasă în luptă pe tabloul principal. Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur, iar Sorana Cîrstea a părăsit competiţia în turul doi.

Ilie Bolojan: Dacă întârzie decizia Curţii Constituţionale, vom intra într-o zonă în care nu mai putem să ne recuperăm cei peste 200 de milioane de euro pe care îi avem reţinuţi pentru jalonul legat de pensiile magistraţilor

Ministrul Justiţiei, acuzat de plagiat – Bolojan: Înţeleg că există contestaţii depuse la Comisia de Etică a Universităţii din Craiova, acolo unde dânsul are doctoratul, şi practic această comisie va trebui să ia o decizie