Gabriela Ruse, locul 79 WTA, va juca, vineri, în turul trei la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
–>
Ruse, în vârstă de 28 de ani, va evolua cu rusoaica Mirra Andreeva, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 8.
Meciul este al doilea din sesiunea de seară de la Rod Laver Arena. Prima partidă, programată de la ora 10.00 a României, este una de simplu masculin, dintre americanul Frances Tiafoe şi australianul Alex de Minaur.
Ruse şi Andreeva nu s-au mai întâlnit până acum în circuit.
–>


