Gala Premiilor Gopo 2025 a început la Teatrul Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti. Performanţele cineaştilor români pentru anul 2024 vor fi recompensate în cadrul celei de-a 19-a ediţii la care asistă 900 de invitaţi. „Anul Nou care n-a fost” şi „Moromeţii 3” conduc topul celor mai nominalizate filme, cu câte 13 nominalizări, urmate de „Săptămâna Mare” (12 nominalizări) şi „Trei kilometri până la capătul lumii” (9 nominalizări). Prezentatorul evenimentului este comediantul Claudiu Teohari (Teo).
La această ediţie, actriţa Ioana Pavelescu şi regizorul Dan Piţa vor fi recompensaţi cu Premiul pentru întreaga carieră iar Florin Mihăilescu, unul dintre cei mai talentaţi şi prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va primi Premiul pentru întreaga activitate.
La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizaţi Isabela Tent pentru documentarul „Alice ON & OFF”, Bogdan Mureşanu pentru „Anul Nou care n-a fost”, Stere Gulea pentru finalul trilogiei „Moromeţii”, Andrei Cohn pentru filmul „Săptămâna Mare” şi Emanuel Pârvu pentru „Trei kilometri până la capătul lumii”.
Nominalizările pentru categoria Cea mai bună actriţă într-un rol principal sunt Nicoleta Hâncu pentru rolul din „Anul Nou care n-a fost”, Olga Török pentru rolul din „Clara” (r. Sabin Dorohoi), Rodica Lazăr pentru rolul din „Ext. Maşină. Noapte” (r. Andrei Creţulescu), Olimpia Melinte pentru rolul din „Moromeţii 3” şi Nicoleta Lefter pentru rolul din „Săptămâna Mare”.
Cel mai bun actor într-un rol principal va fi decis între Adrian Văncică pentru rolul din „Anul Nou care n-a fost”, Yann Verburgh pentru rolul din „Captura” (r. Adrian Voicu), Emanuel Pârvu pentru rolul din „Familiar” (r. Călin Peter Netzer), Alex Călin pentru rolul din „Moromeţii 3” şi Doru Bem pentru rolul din „Săptămâna Mare”.
„Alice On & Off” (r. Isabela Tent), „Leo Records: Strictly For Our Friends” (r. Ioana Grigore), „Maia – Portret cu mâini” (r. Alexandra Gulea), „Moartea lui Iosif Zagor” (r. Adi Dohotaru) şi „Opt Ilustrate din lumea ideală” (r. Radu Jude şi Christian Ferencz-Flatz) sunt titlurile nominalizate pentru categoria Cel mai bun film documentar.
În curs pentru Cel mai bun film de debut intră „Alice On & Off” (r. Isabela Tent), „Anul Nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureşanu), „Captura” (r. Adi Voicu), „Clara” (r. Sabin Dorohoi), şi „Horia” (r. Ana Maria Comănescu).
Juriile care au stabilit nominalizările
Premiile Gopo au două jurii de preselecţie, pentru categoria lungmetrajelor şi pentru categoriile documentar şi scurtmetraj. Juriul pentru lungmetraje a fost alcătuit, ca şi până acum, din 11 profesionişti din domeniul cinematografic. Juraţii de anul acesta au fost criticii de film Dana Duma şi Ion Indolean, jurnalista Anca Vancu, regizorii Marian Crişan şi Constantin Popescu, actriţa Maria Popistaşu, producătoarea de film Anamaria Antoci, directoarea de imagine Ana Drăghici, curatorul de film Bogdan Movileanu, consultantul cultural Corina Şuteu şi scenaristul Florin Lăzărescu.
Din juriul de documentare şi scurtmetraje au făcut parte 5 profesionişti din industrie: criticii de film Cezar Gheorghe şi Andreea Chiper, regizorul Şerban Georgescu, producătoarea de film Velvet Moraru şi selecţionera de film Anca Păunescu.
42 de lungmetraje s-au regăsit pe lista propusă pentru nominalizările la categoria Cel mai bun film.
După anunţul nominalizărilor, peste 700 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti sunt invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de firma de audit şi consultanţă PWC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.
Gala Premiilor Gopo este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.
Evenimentul poate fi urmărit live pe Voyo, premiilegopo.ro şi TIFF Unlimited.
Palmaresul
Cel mai bun film de lungmetraj –
Cea mai bună regie –
Cel mai bun actor în rol principal –
Cea mai buna actriţă în rol principal –
Cea mai bună imagine –
Cel mai bun actor în rol secundar –
Cea mai bună actriţă în rol secundar –
Cele mai bune decoruri –
Cel mai bun scenariu –
Cel mai bun montaj –
Cel mai bun sunet –
Cea mai bună muzică originală –
Cele mai bune costume –
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură –
Cel mai bun film de debut –
Cel mai bun film documentar –
Tânără speranţă –
Cel mai bun film european –
Premiul Publicului –
Cel mai bun film de scurtmetraj –