Gala Premiilor Grammy va fi transmisă, în direct, pe platforma Voyo, luni, de la ora 3.00.
Beyoncé conduce cu 11 nominalizări. Va reuşi, în sfârşit, Beyoncé să ia râvnitul premiu pentru Albumul anului? Întrebarea a fost pe buzele tuturor la Los Angeles, unde starurile în vogă se reunesc pentru a decerna aceste premii prestigioase.
Queen B’ nu a câştigat niciodată gramofonul pentru Cel mai bun album al anului sau Cea mai bună înregistrare, cele două premii majore ale serii. Şi asta în ciuda zecilor de trofee la categoriile minore, care au făcut din ea artista cu cel mai mare succes din istoria premiilor Grammy.
Cea de-a 67-a ceremonie ar putea pune capăt acestui paradox, graţie „Cowboy Carter”, albumul său country apreciat de critici şi public deopotrivă.
Acest opus, în care cântăreaţa din Houston îşi explorează rădăcinile texane, o plasează în pole position cu 11 nominalizări.
Dar pentru Cel mai bun album, va trebui să se lupte cu o concurenţă acerbă, în special din partea lui Taylor Swift, care a învins-o deja în 2010 şi a câştigat premiul anul trecut.
În cazul în care va câştiga din nou cu albumul său „The Tortured Poets Department”, ea ar obţine premiul suprem pentru a cincea oară, îmbunătăţindu-şi propriul record.
De asemenea, Billie Eilish, care a primit şapte nominalizări pentru albumul său „Hit Me Hard and Soft”, şi britanica Charli XCX (opt nominalizări).
De reţinut că şi starurile pop în ascensiune precum Sabrina Carpenter şi Chappell Roan, câte şase nominalizări, sunt favorite la titlul de Cel mai bun debutant al anului.
Se aşteaptă ca ceremonia să fie mai sobră decât de obicei. Pentru că Los Angeles este încă afectat de incendiile violente, care au făcut aproape 30 de victime şi au distrus mii de clădiri luna trecută.
Găzduite ca un semn al rezistenţei, premiile Grammy sunt destinate strângerii de fonduri pentru miile de persoane care şi-au pierdut casele sau nu mai pot locui în ele în zonele sinistrate.
Între ele, concertul FireAid de joi seară şi gala Musicares, organizată sâmbătă în semn de omagiu pentru The Grateful Dead, au strâns deja nouă milioane de dolari.
O altă înfrângere a lui Beyoncé ar alimenta criticile privind conservatorismul proccesului împotriva premiilor Grammy, acuzate că îi evită pe artiştii de culoare.
„Cred că ar fi bine ca premiile Grammy să arate un pic mai mult angajament în afara sferei pop-ului alb”, a declarat pentru AFP Lauron Kehrer, muzicolog la Universitatea Western Michigan.
Acordarea unui premiu pentru „Cowboy Carter” ar fi foarte simbolică: albumul aduce un omagiu rădăcinilor afro-americane ale muzicii country, un gen dominat de obicei de bărbaţi albi cu o voce puternică.
The Beatles se luptă cu Kendrick Lamar
Exclus din cursa pentru cel mai bun album, rapperul Kendrick Lamar se va număra totuşi printre vedetele serii, cu şapte nominalizări, inclusiv pentru piesa sa „Not Like Us” la categoria Cântecul anului.
Acest hit, în care îl atacă pe marele său rival Drake, va concura cu „Texas Hold ‘Em” a lui Beyoncé, „Birds of a Feather” a lui Billie Eilish şi „Now and Then”, un nou cântec Beatles reînviat cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Ceremonia va fi găzduită de comediantul Trevor Noah. Majoritatea celor 94 de categorii sunt premiate înainte de seara propriu-zisă.
Cântăreaţa Shakira este aşteptată pe scenă, la fel ca Billie Eilish, Sabrina Carpenter şi Chappell Roan.
În numeroasele categorii care vor fi decise înainte de ceremonia oficială, trebuie remarcată şi prezenţa trupei franceze de metal Gojira.
Interpretarea lor cu „Ah! Ca ira!” pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 se numără printre concurenţii pentru Performanţa metal a anului. Ei concurează cu cântăreaţa de operă Marina Viotti şi compozitorul Victor Le Masne care au fost de asemenea prezenţi.
Cântăreaţa franceză de jazz Cyrille Aimée va fi, de asemenea, în cursă cu albumul său „A fleur de peau” la categoria Cel mai bun album pop vocal tradiţional.